Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că circulația rutieră pe podul peste brațul Borcea de la Fetești a fost reluată, începând de joi, de la ora 9.00, pe ambele sensuri, după finalizarea lucrărilor majore de reabilitare. Taxa de pod va continua să fie suspendată temporar.
„Se circulă, de la ora 9.00, pe ambele sensuri ale podului peste brațul Borcea, Podul Fetești! Lucrările importante de reabilitare, pe calea 2 (sensul Constanța- București) a acestui pod situat pe A2 (Autostrada Soarelui), au fost finalizate. De acum, circulația pe acest pod se va putea desfășura în condiții de siguranță.
Taxa pentru plata tarifului de tranzitare (PEAJ) va rămâne suspendată până la finalizarea procedurilor administrative necesare reintroducerii ei.” a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.