spot_img
17.3 C
Târgu Jiu
duminică, mai 12, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"99% rămân la Pandurii"

    „99% rămân la Pandurii”

    Cosmin Băcilă este unul din cei mai ghinionişti panduri. În toamnă a suferit o accidentare groaznică, dublă fractură de tibie şi peroneu, călăul fiind stelistul Gardoş. Acea accidentare horror îl urmăreşte şi acum pe pandur care spune că a trăit cea mai neagră perioadă a carierei lui. „A fost groaznic. Nici nu vreau să mă mai gândesc la acele clipe. A fost cel mai greu an al meu. De departe. Când e să nu-ţi meargă bine nu îţi merge şi gata. De la lună la lună au apărut diverse probleme, discuţii peste discuţii. Sper să se fi terminat această perioadă neagră”, spune Băcilă. Acesta se află la final de contract cu Pandurii, nu a semnat deocamdată prelungirea înţelegerii, dar spune că se află foarte aproape de a-şi pune semnătura pe noul contract. „Una e când eşti accidentat şi alta când eşti sănătos”, mai spune Băcilă oftând.

    Vine la reunire

    Săptămâna viitoare, târgujienii vor semna cu un nou pandur. Este vorba de Cosmin Băcilă. „După vacanţă o să semnez contractul cu Pandurii. Aşa a rămas stabilit după ultima mea discuţie cu domnul Pârvulescu. În linii mari rămân, cred că 99% voi semna”, a comentat Băcilă. Jucătorul recunoaşte că au fost unele neînţelegeri, însă spune că totul s-a rezolvat. „Au fost mici neînţelegeri, aşa este, dar cred că s-au rezolvat toate. O să am o discuţie şi cum domnul Condescu pentru că aşa este normal. Săptămâna viitoare e reunirea lotului şi eu voi reveni la Târgu-Jiu”, a mai spus Băcilă.

    Rămâne şi pentru nea Grig

    Jucătorul care îşi va prelungi înţelegerea cu oltenii susţine că a ales Pandurii şi pentru antrenor. „Rămân şi pentru nea Grig. E un antrenor care m-a ajutat mult, şi mă bucur mult că mă doreşte şi dânsul la echipă. Asta înseamnă mult pentru mine”, a comentat Băcilă. Acesta va veni la reunirea echipei şi va intra la joc, aşa că la începutul campionatului va fi apt din punct de vedere fizic. „Fac antrenamente normal, zilnic mă pregătesc. Alerg, fac sprinturi, lovesc mingea. Când începe pregătirea o să intru la antrenamente cu băieţii. Sunt ca nou”, a mai spus Băcilă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: