spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, septembrie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAdio Energia ! Rămas bun Liga Națională !

    Adio Energia ! Rămas bun Liga Națională !

    De la toamnă, cu noroc, Târgu-Jiul ar putea avea echipă în eşalonul doi baschetbalistic

    „Adio, visul frumos s-a terminat, adio, povestea Energiei s-a încheiat, adio nimic nu mai are rost, se aud doar paşii, pașii grăbiți spre liga a doua” este readaptarea refrenului melodiei „Adio” a celor de la Gaz pe foc. Un refren ce merge perfect adaptat echipei de baschet Energia care practic și-a luat rămas bun de la prima ligă și se îndreaptă cu pași mari spre nimic, spre eșalonul doi.

    sport-01-8

    Drumul de la glorie la penibil e foarte scurt. Dovada? În luna aprilie 2015, Energia juca semifinală de cupă europeană. Un an mai târziu, Energia a ajuns să retrogradeze din prima ligă de baschet din țara noastră. Este incredibil cât de mare este această diferență între ce s-a întâmplat anul trecut în aprilie și ce s-a întâmplat anul acesta tot în aprilie. Atunci, Energia a ocupat locul trei în Fiba EuroChallenge și Liga Națională, iar acum a retrogradat din prima ligă a țării noastre! O cădere bruscă și de speriat. Și totuși cine e vinovat de această cădere? Actualii șefi pozează în simpli executanți, ba chiar susțin că au făcut toate eforturile, aducând uneori și bani de acasă pentru a ajuta echipa, însă iată unde a ajuns Energia!

    Primii căzuți! Cine urmează?

    Întreg sportul gorjean a primit o lovitură sub centură după retrogradarea din punct de vedere sportiv a Energiei. Târgu-Jiul a rămas deocamdată cu două echipe de sport de prima ligă, handbal și fotbal, însă sunt șanse ca până la toamnă să mai piară una, cea de handbal. Fotbalul va mai supraviețui o perioadă având acele drepturi tv ce vin periodic… Însă, căderea echipei de baschet Energia a început din momentul în care Laurențiu Ciurel a fost debarcat de la cârma Complexului Energetic Oltenia. Cei care au venit în locul lui au decis să oprească întreaga finanțare spre sport, iar primii care au căzut efectiv au fost cei de la baschet. Energia a retrogradat, acesta fiind finalul poveștii în care actorul principal a atins și cele mai înalte culmi prin câștigarea unei Cupe a României sau participarea într-o semifinală de cupă europeană.

    Conducerea

    8 ani de zile a durat povestea Energiei. Ultima echipă din Gorj care a promovat în prima ligă este și prima care se întoarce în anonimat, în nimic. Deși avea fani înfocați, un public aparte, baschetul din Târgu-Jiu a murit prin această retrogradare. În ultima etapă, Energia a pierdut cu 85-65 pe terenul celor de la Dinamo, un eșec normal și care a consfințit retrogradarea din punct de vedere sportiv. Gorjenii nu se salvau nici dacă ar fi câștigat acel meci pentru că BCM U Pitești, contracandidata Energiei la evitarea penultimului loc din clasament, a câștigat acasă cu Timișoara, așa că având un punct avans și-a asigurat locul în prima divizie a țării. În schimb, Energia și-a asigurat datorită unui management defectuos drumul spre pierzanie. Clubul este îngropat în datorii, actualii șefi nu au nici demnitatea de a-și prezenta demisia de onoare, așa că la vară se va pune lacătul pe un club care în decurs de doi ani de zile a acumulat datorii de aproape jumătate de milion de euro! Oare acest club o fi fost condus de cineva? Poate și răposatul Bobo era un șef la fel de „priceput” ca și actualii conducători care s-au mulțumit să conducă pe banii CEO și atât. Iar când „vaca” nu a mai dat lapte, pruncul a murit!

    Vor să facă un alt club !

    Pentru că datoriile pe actualul club sunt foarte mari, cei care se gândesc să o ia de la toamnă la drum cu baschetul au de gând să constituie un nou club care să nu mai aibă datorii. Începutul de drum înseamnă eșalonul doi, acolo unde din punct de vedere sportiv a ajuns și Energia. În aceste condiții, dacă se vor găsi bani, s-ar putea ca baschetul de eșalon doi să continue la Târgu Jiu!

    La mâna Federeației

    Sunt șanse ca în cel mai scurt timp, cei de la Energia să fie informați că chiar și în situația în care din punct de vedere sportiv s-a consfințit retrogradarea, echipa să primească la masa verde dreptul de a juca și în toamnă în primul eșalon. Însă, aici pare marea problemă. Toți foștii și actualii jucători vor da clubul în judecată pentru a-și recupera drepturile bănești, iar cum bani nu se vor găsi, atunci se va pune lacătul pe club urmând ca Energia să se desființeze. Deci, tot din liga a doua s-ar putea da un nou restart sportiv. În plus, legislația nu permite ca noul club înființat să preia doar dreptul de participare în prima divizie fără a prelua și datoriile…

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!