spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCalistus rămâne, Glyniadakis nu vine!

    Calistus rămâne, Glyniadakis nu vine!

    Apele la Energia par să se liniștească, iar antrenorul Antonis Constantinides se felicită pentru modul cum a gestionat starea de spirit de la echipă în momentele critice. „Energia are resurse mari, are rezistență psihică foarte mare și sunt optimist în privința viitorului”, a comentat Antonis Constantinides.

    sport-02-11

    Nu schimbă nimic

    Tehnicianul spune că este foarte ușor să schimbi ceva, dar nu este adeptul unor astfel de mutări. „Este foarte ușor să schimbi jucători, dar nu este soluția cea mai bună. Unul dintre obiectivele mele, așa cum le-am spus la începutul campionatului și celor din conducere, era să termin sezonul cu efectivul de jucători cu care am început sezonul. După cum știți, singurele modificări au fost cele ale lui Michal Kremen și Anthony Miles. Primul, accidentat, a fost înlocuit de Lamont Mack, iar cel de al doilea, Miles, și-a exprimat dorința de a pleca, iar noi l-am înlocuit cu Paris Horne”, a mai spus Constantinides. Tot antrenorul recunoaște însă că ar mai putea apărea schimbări în lot. „Dacă voi ajunge la concluzia că trebuie, la un moment dat, pentru binele echipei, să facem o modificare în lot, probabil că vom face această schimbare, dar din start eu sunt de principiul de a nu face modificări, mai ales în această perioadă. Avem două meciuri pe săptămână și este foarte greu să încadrăm un jucător nou venit în stilul de joc al echipei”, a mai punctat antrenorul Constantinides.

    Andreas nu mai vine…

    În ultima perioadă s-a vorbit intens despre posibilitatea unui schimb de jucători la nivelul pivoților. S-a vorbit de plecarea lui Calistus Eziukwu și venirea lui Andreas Glyniadakis, însă mutarea pare că nu se va realiza. „Niciun jucător român nu va pleca, niciun pivot român nu va pleca, nici Eziukwu nu va pleca. Glyniadakis este în Elveția în momentul de față, iar lui Calistus îi merge bine la Tg-Jiu. Callistus va rămâne la Energia, cu toate că are ofertă de la PAOK Salonic, dar nu-l las să plece. Callistus va termina sezonul la Tg-Jiu și Glyniadakis în Elveția”, a comentat Constantinides.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: