spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăNews AlertDezastru pentru echipa de baschet CSM Târgu Jiu. A pierdut meciul cu...

    Dezastru pentru echipa de baschet CSM Târgu Jiu. A pierdut meciul cu SCM OHMA Timişoara cu aproape 30 de puncte

    Echipa de baschet CSM Târgu Jiu este în cădere liberă după plecările unor jucători de bază și a antrenorului Davitkov.

    CSM Târgu Jiu a pierdut meciul disputat în etapa a-20-a din LNBM, pe terenul echipei SCM OHMA Timişoara cu scorul 80-56.

    „Cu o echipă aflată într-o uşoară reconstrucţie după modificările de la nivelul lotului, plecările lui Stefan Glogovac şi Kevin Allen, şi venirea de doar câteva zile a lui Kendarrius Hamilton, dar şi cu schimbarea de pe banca tehnică, preluarea de către Claudiu Alionescu ca antrenor principal a echipei gorjeane, CSM Târgu Jiu a pierdut duelul de pe Bega.

    După un start mai puţin reuşit, elevii lui Alionescu au avut şi momente foarte bune de joc, în speţă în sferturile 2 şi 3. Pe fondul unei apărări agresive, baschetbaliştii grupării gorjene au încercat în sfertul 3 să revină în meci, dar nu au putut remonta diferenţa din primul act. Puţinele aruncări reuşite din afara semicercului, dar şi căderea din ultimul sfert au dus la diferenţa de pe tabelă, pe care antrenorul gorjean o consideră însă una prea mare, care nu reflectă în totalitate ceea ce s-a întâmplat pe teren“, este presentarea meciului făcută pe site-ul csmtargujiu.ro.

    Pentru gorjeni, cel mai bun om a fost Ahmed Bashir. Americanul a reuşit 16 puncte.

     

    „O cădere din punct de vedere fizic“

     

    Claudiu Alionescu, antrenor principal CSM Târgu Jiu, a spus că jucătorii săi au căzut fizic: „A fost un meci foarte dificil pentru noi, aşa cum ne şi aşteptam. Timişoara este o echipă foarte bine organizată, atât din punct de vedere ofensiv, cât şi defensiv. Din păcate pentru noi, aruncările reuşite de afară au lipsit cu desăvârşire, am avut doar o aruncare din 13 încercări, ceea ce este foarte puţin pentru media noastră normală şi pentru felul în care este construită această echipa. Din punct de vedere al apărării pot spune că am făcut două sferturi şi jumătate un lucru bun. Am revenit în joc la un moment dat cu o apărare agresivă, în sfertul 3, dar din păcate nu am reuşit să întoarcem soarta meciului în acel moment, iar pe final am avut şi o cădere din punct de vedere fizic, care a dus la această diferenţă, care nu este cea reală pentru acest meci”.

    Finalul lunii februarie aduce alte două deplasări pentru CSM Târgu Jiu. Prima este în Bănie, pe 20 februarie, restanţa din etapa a-16-a cu SCM U Craiova. A doua deplasare va fi pe terenul echipei campioane, U BT Cluj Napoca, pe 28 februarie, într-un meci care contează pentru etapa a-21-a din LNBM. Baschetbaliştii gorjeni vor reveni pe propriul teren la începutul lunii martie, pentru duelul cu CSU Sibiu, pe 5 martie.

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: