spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia în febra meciurilor cu Bacăul

    Energia în febra meciurilor cu Bacăul

    Echipa de handbal, Energia Panduri va juca marţi, 22 aprilie contra Ştiinţei Bacău în primul meci din play-off, joc ce va avea loc la Târgu-Jiu. „Ne aşteaptă un meci destul de greu şi de important. Nu e imposibil. Trebuie să strângem rândurile şi să ne mobilizăm pentru a reuşi o primă victorie aici, pe teren propriu, apoi vom vedea ce se va întâmpla la Bacău. Este foarte important să începem cu dreptul”, a declarat antrenorul Energiei, Liviu Andrieş. Dacă primul meci va avea loc la Târgu-Jiu, următoarele două se vor juca la Bacău. Cu toate astea, cei de la Energia nu-şi fac probleme şi nu joacă sub presiunea rezultatelor. „Nu avem un obiectiv impus, ci unul pe care ni-l dorim, orice antrenor, orice jucător sunt convins că-şi doreşte să câştige cât mai multe jocuri şi performanţe cât mai mari. Ne dorim să obţinem un loc de cupă europeană”, a mai declarat Andrieş. Şi portarul George Şelaru e decis să facă un meci mare, marţi de la ora 19.00. „Vom avea un meci extraordinar de dificil cu echipa din Bacău. Am arătat că îi putem învinge, dar nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de acea diferenţă de 10 goluri. Din punctul meu de vedere va fi de 100 de ori mai greu marţi, dar eu cred că îi putem învinge și chiar și dacă vom pierde aici, mai sunt două meciuri la Bacău în care putem întoarce rezultatul”, a mai spus şi George Şelaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: