spot_img
20.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăNews AlertGălăţeni amendaţi pentru comerţ ilegal

    Gălăţeni amendaţi pentru comerţ ilegal

    În după-amiaza zilei de 11.03.2011, orele 15:45, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Drăguţeşti au depistat pe raza comunei, în satul Iaşi-Gorj, un grup de 3 persoane, care efectuau activităţi de comerţ ambulant, oferind spre vânzare potenţialilor clienţi produse cosmetice şi obiecte de îmbrăcăminte.

    Din acest grup care se deplasa cu un autoturism, doi bărbaţi, R.C., de 32 ani şi S.G., de 28 ani, toţi din judeţul Galaţi, ofereau spre vânzare obiecte de îmbrăcăminte (pantaloni, cămăşi) şi produse cosmetice (parfumuri, rujuri, farduri etc.), pe care le transportau cu respectivul autovehicul.

    Pentru că nu deţineau documente legale de provenienţă şi nici nu erau autorizaţi să efectueze activităţi de comerţ pe raza localităţii, R.C. şi S.G. au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii nr. 12/1990, republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite cu amendă în cuantum de 1.000 lei fiecare. De asemenea, mărfurile, evaluate la suma de aproximativ 3.500 lei, au fost ridicată în vederea confiscării.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: