spot_img
20 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertGorjean trimis în judecată după ce i-a tăiat gâtul cu un ciob...

    Gorjean trimis în judecată după ce i-a tăiat gâtul cu un ciob de sticlă unui bărbat

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Roşoiu Vasile Mădălin, pentru săvârşirea  infracţiunii de tentativă de omor. 

    „Din starea de fapt reţinută de procuror a rezultat că în seara zilei de 9 decembrie 2016, în jurul orelor 20,50, în timp ce se afla într-un local de pe raza comunei Băleşti, sat Stolojani, judeţul Gorj, inculpatul Roşoiu Vasile Mădălin a avut o altercaţie verbală cu persoana vătămată, care a degenerat. Pe fondul consumului de alcool şi urmare a acestei altercaţii verbale, inculpatul a spart o sticlă de bere de banca de lemn a uneia dintre mesele aflate în terasă în vecinătatea sobei şi cu bucata de sticlă rămasă în mâna dreaptă i-a aplicat persoanei vătămate ce se afla în apropiere, lângă sobă, o lovitură în zona gâtului, provocându-i o leziune ce sângera abundent. În apărarea persoanei vătămate au intervenit mai mulţi martori care au reuşit să îndepărteze pe agresor, au acordat primul ajutor victimei, folosind mai multe şerveţele de hârtie ţinute apăsat pe rană. A fost apelat serviciul de urgenţă 112, victima fiind transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tg.-Jiu, unde a fost internată de urgenţă, intervenindu-se chirurgical pentru plagă tăiată regiunea latero-cervicală stângă de circa 7 cm profundă şi intraoperator s-a constatat secţiunea parţială a venei jugulare stângi”, a comunicat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

    Din raportul de constatare medico-legală întocmit la data de 22.12.2016 de Serviciul de Medicină Legală Gorj rezultă că persoana vătămată prezintă plagă tăiată regiunea latero-cervicală stânga de circa 7 cm profundă cu secţiunea parţială a venei jugulare stângi ce s-a putut produce cu un corp tăietor înţepător cu muchii şi vârfuri ascuţite, posibil sticlă spartă, leziunile necesitând pentru vindecare 13-15 zile de îngrijiri medicale şi punându-i în primejdie viaţa, în lipsa tratamentului medico-chirurgical aplicat de urgenţă putând surveni decesul. Roşoiu Vasile Mădălin a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore, începând cu data de 10.12.2016,  prin dispoziţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi ulterior arestat preventiv, conform deciziei  judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: