La data de 27 septembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat
Un tânăr, de 19 ani, din orașul Tismana, a fost prins de polițiști cu un pistol neletal asupra sa, pe care încerca să-l vândă, pe raza municipiului Târgu Jiu. Arma, de calibru 6 mm și muniția aferentă, respectiv opt cartușe, trebuia supusă autorizării și înregistrării conform reglementărilor regimului armelor și al munițiilor.
Arma neletală cât și muniția aferentă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Tânărul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, respectiv deţinerea sau portul, fără drept, de arme neletale, din categoria celor supuse autorizării.