spot_img
Altele
    AcasăNews AlertO nouă gafă de arbitraj!

    O nouă gafă de arbitraj!

    sport-03-16În minutul 59 al meciului de la Severin, cei de la Pandurii au cerut penalti. Nu foarte vocali, însă cu insistenţă din partea lui Vali Munteanu. Acesta a scăpat singur spre poarta lui Mincă, şi-a făcut mingea, dar nu a şutat la timp, aşa că un adversar a venit şi i-a suflat balonul, mijlocaşul pandurilor căzând în careu. Prima impresie a fost că Munteanu s-ar fi împiedicat, dar la reluarea cu camera din spatele porţii se vede cum fundaşul advers îl şi loveşte peste genunchi. Cert este că centralul Marius Avram l-a sancţionat pe fotbalist cu galben, însă reluările nu-i dau dreptate. „Sincer, ce am auzit de la băieţi ar fi fost penalti. Nu ştiu, nu am văzut faza, în timpul jocului eram supărat că a avut o oportunitate de singur cu portarul şi nu a reuşit să finalizeze. Nu cred că a căzut din picioare de la căldură, şi cred că a fost un contact acolo. Nu ştiu. Nu vreau să comentez arbitrajul, nu cred că a infleunţat jocul flagrant”, a comentat Grig. Ceva mai vehement a fost Ovidiu Herea. „Când am văzut pe teren, nu mi-am dat seama, el (n.r. Valentin Munteanu) a spus că a fost fault. După meci, am văzut reluările și mi s-a părut penalty clar”, a declarat şi Herea.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: