spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăNews AlertO șoferiță s-a răsturnat cu mașina în Scoarța

    O șoferiță s-a răsturnat cu mașina în Scoarța

    Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați de către o femeie din comuna Scoarța, cu privire la faptul că în fața imobilului său se află un autoturism avariat, fără ca în acesta să se afle persoane.
    „Ulterior dispeceratul subunității a fost sesizat de către polițiști din cadrul Poliției Orașului Horezu, cu privire la faptul că la unitatea spitalicească din localitate s-au prezentat trei persoane rănite declarând că au fost implicate într-un eveniment rutier pe raza comunei Scoarța.

    Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, o femeie, de 38 de ani, din comuna Tomșani, județul Vâlcea, ar fi condus un autoturism pe DN 67 Scoarța, din direcția municipiului Târgu Jiu către municipiul Râmnicu Vâlcea, și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile, rezultând rănirea conducătoarei auto și a doi bărbați, de 34 și 29 de ani, din comuna Tomsani, județul Vâlcea“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: