spot_img
10.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, aproape de grafic

    Pandurii, aproape de grafic

    Atunci când a venit la Târgu-Jiu, Cristi Pustai a făcut anumite calcule. Astfel, la chiar prima conferinţă de presă, antrenorul a susţinut că în eventualitatea în care echipa va obţine o medie de 1,8 puncte pe meci, atunci va reuşi calificarea în Europa. Gorjenii sunt în grafic, iar în cazul în care din meciurile de acasă cu Dinamo şi Bistriţa se vor obţine şase puncte, atunci Pustai se declară mulţumit. „Este foarte important ca în meciurile de acasă să ne obţinem punctele. E bine că avem 5 meciuri acasă şi trei în deplasare. Dacă reuşim să facem 6 puncte din următoarele două meciuri ar fi 9 puncte câştigate şi în acest calup de meciuri, aşa cum le-am împărţit noi”, spune antrenorul pandurilor. Acesta merge mai departe şi spune că Europa se va apropia de Pandurii în rundele viitoare. „Apoi dacă mai facem 9-10 puncte ajungem undeva unde ne-am propus la începutul campionatului, la 1,8 puncte pe meci”, a mai spus antrenorul pandurilor. Cristi Pustai abia aşteaptă şi duelurile directe dintre echipele angrenate în lupta pentru Europa. „Urmează şi jocuri fiecare cu fiecare şi se mai opresc serii de invincibilitate. Petrolul are acum cu Steaua, apoi cu Astra, sunt multe jocuri directe”, a conchis Pustai.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: