spot_img
Altele
    AcasăNews AlertPandurii - FC Braşov se joacă la Târgu-Jiu

    Pandurii – FC Braşov se joacă la Târgu-Jiu

    Anul trecut echipa de fotbal Pandurii a jucat aproape toate meciurile în deplasare. Excepţia au fost patru meciuri jucate în tur, după care s-a plecat la Severin. Cel puţin de la venirea lui Petre Grigoraş la Târgu-Jiu, echipa a jucat doar două meciuri pe teren propriu, unul în campionat cu Sportul Studenţesc şi un al doilea cu Universitatea Craiova în Cupa României. Deranjat de starea execrabilă a terenului, Grigoraş a ceruit conducerii să mute echipa în altă localitate şi să fie refăcută suprafaţa de joc de pe Municipal. S-a ales Severinul, locul unde târgujienii s-au descurcat bine şi ce este important s-a îndeplinit obiectivul de evitare a retrogradării.

    Se lucrează contra cronometru

    Lucrările principale făcute în această vară la Târgu-Jiu au cuprins gazonul şi vestiarele. Mai trebuie făcută şi pista de atletism cu tartan şi se poate spune că avem un stadion frumos. Însă, nu mai există răbdare. Aşa că ieri, Marin Condescu alături de primarul Florin Cîrciumaru au stabilit ca echipa să revină cât mai repede acasă. S-a luat decizia ca revenirea să fie făcută chiar pentru primul meci acasă, cel din etapa a doua cu FC Braşov şi nu cu CFR Cluj din etapa a patra aşa cum fusese stabilit cu o zi înainte. „Am întors problemele pe toate feţele. Sunt speranţe care trebuie să devină certitudine că vom juca din prima etapă de acasă la Târgu- Jiu. O să discutăm cu constructorul să urgenteze lucrările la vestiare, facem tot ceea ce este posibil. Se poate juca primul meci şi fără ca pista să fie finalizată. Vom convoca societatea Edilitara pe un program de reparaţii şi igienizări pentru toată baza sportivă. Dacă ne mobilizăm şi am demonstrat că putem să o facem, aşa că sigur meciul cu Braşovul se va juca la Târgu Jiu”, spune primarul Cîrciumaru.

    De astăzi, întreg stadionul va intra serios în reparaţii şi renovări

    Mai mult, Florin Cîrciumaru spune că se va încadra în timp cu lucrările care trebuie făcute la tribune şi grupuri sanitare. „Este din scurt, dar sunt ceva probleme relaţia de colaborare cu cei din Severin. Avem experienţă şi ştim să ne mobilizăm în momentele grele. Am pus la punct o bază sportivă într-un timp scurt atunci când am promovat, sigur în cele trei săptămâni care ne despart până la meciul cu FC Braşov vom rezolva totul”, a mai spus primarul de Târgu-Jiu.

    Mulţumit de jocul echipei şi de antrenor

    Din punctul de vedere al edilului şef, Pandurii nu se va mai bate în sezonul viitor la evitarea retrogradării. Are două argumente care stau în picioare şi care sunt demne de luat în seamă. „După ce am văzut în amicale, Pandurii are un lot omogen şi foarte valoros, poate cel mai bun de când suntem în Liga 1, conducerea este de un nivel superior. Nu am avut până acum un antrenor aşa bun, toată echipa este bine pregătită şi ce e îmbucurător că se colaborează bine. Toate condiţiile sunt asigurate, şi ne dorim să facem o figură frumoasă. Este unul din cei mai buni antrenori din România, a demonstrat că pe unde a trecut a ştiut să formeze echipe, a ştiut să colaboreze cu autorităţile şi conducerea echipelor. Rezultatele spun totul, se vede şi la Târgu-Jiu. Vrem ca echipa aceasta să aducă o bucurie mare celor din Târgu-Jiu, să ne luptăm pentru primele locuri şi nu pentru ultimele locuri”, a mai spus Cîrciumaru.

    „Echipa va reveni la Târgu-Jiu încă de la începutul campionatului. Ne mobilizăm şi urgentăm lucrările”, Florin Cârciumaru, primar Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: