spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii promovează juniori în Liga 1!

    Pandurii promovează juniori în Liga 1!

    Grig spune: „Mai mult ca sigur, unul sau doi juniori vor debuta la Cluj”

    Pandurii Târgu-Jiu va juca în această seară la Cluj. Va fi un meci special pentru unul sau doi juniori care au fost cooptaţi în lot de Grig. „Neavând la dispoziţie un lot, avem 7-8 jucători indisponibili accidentaţi sau suspendaţi, a trebuit să apelez la patru jucători de la juniori ca să completăm lotul de 18. Mai mult ca sigur 1-2 vor debuta, în funcţie de cum se va juca şi să vadă ce înseamnă Liga 1 şi de ce nu să rămână în continuare la echipa mare”, a comentat Petre Grigoraş, antrenorul pandurilor.

    Abia aşteaptă… debutul

    Alin Predescu, Andrei Şendroiu, Comsin Bîrlan şi Răzavn Negrescu au prins lotul pandurilor pentru meciul cu Universitatea Cluj. Ieri, după ce au fost anunţaţi că fac parte din lotul pentru meciul de la Cluj, juniorii erau extrem de încântaţi că vor fi cel puţin pe bancă la un meci oficial al actualei vicecampioane a României. „Suntem foarte fericiţi, este un pas important, sperăm să dovedim că merităm să rămânem aici şi dacă vom intra în teren, să dăm ce avem mai bun şi să mulţumim oamenii. Vă daţi seama că visez să prind câteva minute pe Cluj Arena, să vedem ce va fi. La acest pas am visat de când eram mic şi sper că voi rămâne aici. Pentru noi juniorii va fi un meci greu, sper să fie bine”, a declarat ieri Alin Predescu. Un alt junior, Andrei Şendoiu este la fel de încântat. „Sunt foarte bucuros, este o şansă poate unică în viaţă, dacă voi şi debuta voi da totul din mine şi să demonstrez că sunt un jucător de calitate”, a spus şi Şendroiu completat de Bîrlan. „Este cea mai frumoasă veste pe care am primit-o până acum în viaţa mea, sper ca acest meci să fie un început pentru mine şi pentru ceilalţi colegi ai mei şi de acum încolo să fiu cât mai serios şi să-mi îndeplinească obiectivul de a ajunge fotbalist”, a spus şi Bîrlan.

    Vor juca pentru locul 3 pe ţară

    Promovarea celor patru nu este întâmplătoare. Aceştia au făcut parte din echipa de juniori Republicani A care a ratat la mustaţă calificarea în finala pe ţară la juniori A. Însă, echipa de juniori A de la Pandurii va juca contra lui Dinamo în finala mică, miza fiind locul 3 pe ţară la juniorii mari.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: