spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii suspendaţi şi amendaţi!

    Pandurii suspendaţi şi amendaţi!

    După ce doi spectatori au intrat pe teren în timpul meciului cu Steaua, clubul Pandurii a primit o sancţiune drastică. Astfel, meciul următor de acasă cu FCM Tg. Mureş se va juca fără spectatori potrivit Comisiei de Disciplină, iar clubul oltean trebuie să achite o amendă de 20.000 de lei. „Am primit o etapă fără spectatori şi o amendă de 20.000 de lei. Acestea sunt regulamentele şi nu aveam ce face, o pedeapsă mai mică nu puteam primi. Sperăm ca din partea Federaţiei Române de Fotbal să primim acceptul de a avea voie să primim în tribune femeile şi copiii, aşa cum s-a întâmplat în cazul Ploieştiului” a spus preşedintele executive al pandurilor, Eugen Pârvulescu. Deci, bărbaţii vor sta acasă în ajun de Paşte şi cel mai probabil vor trage cu un ochi la televizor iar cu altul se vor ocupa de ultimele pregătiri de Paşte. Asta pentru a trimite nevestele şi copii la stadion pentru a-i încuraja pe cei de la Pandurii. Decizia suspendării nu i-a picat prea bine lui Grig. „Nu ştiu dacă e justă sau nu decizia, nu mă pricep eu la regulamentele astea. Cert este că acel personaj nu avea voie să intre pe suprafaţa de joc. Cred că regulamentul include şi o sancţiune de genul acesta. Echipa e normal să aibă de suferit pentru că ne place să jucăm cu spectatori şi cred că fiecăruia dintre jucători nu le convine să joace ca-n cimitir, într-un stadion gol”, a spus Grigoraş.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: