spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPrimar PNL, despre măsurile luate de propriul Guvern: " E nenorocire! Sunt...

    Primar PNL, despre măsurile luate de propriul Guvern: ” E nenorocire! Sunt inconștienți!”

    Un primar liberal este foc și pară pe colegii de la centru care risipesc voturile în teritoriu. Liviu Cotojman, primarul din Roșia de Amaradia, recunoaște că Guvernul PNL nu știe să gestioneze problemele cetățenilor, aruncând țară în haos.

    „Gestionăm foarte rău această situație economică, a scumpirilor. Și noi, primarii, tragem un semnal de alarmă. Trebuie crescute alocațiile și veniturile. Dacă spun că vor crește salariile, dar aplică plafonarea, nu au făcut nimic și oamenii rămân dezamăgiți. Nu știu ce fac și cum se lasă păcăliți reprezentanții de la sindicate. Și cu voucherele de vacanță au greșit grosolan. În loc să plece pe litoralul românesc, oamenii au plecat în străinătate. Dacă aveau vouchere aduceau beneficii economiei țării, așa au dat banii la alții. Sunt lucruri care ajută și HORECA. Fraților, nu vă înțeleg, așa le spun la liberalii mei. Sunt foarte revoltat. Nu este normal ce se întâmplă! Sunt inconștienți! Am prieteni care au votat cu PNL și acum nu vor să audă de noi. PSD stă la colț și speculează orice derapaj. Oamenii au nevoie acum de ajutor, nu anul viitor. Toate prețurile au crescut, e nenorocire, toate cresc și trebuie să se trezească cineva” , a declarat primarul liberal Liviu Cotojman.

    Și în privința modului în care este gestionată pandemia sunt nemulțumiri. „Sunt și persoane care au doar o simplă gripă. De ce să-i înregistrăm că au COVID, să blocăm economia? Nu mi se pare ok. Problema este că nu se analizează cu responsabilitate ce se întâmplă în România. Măsurile nu sunt luate de guvern, ci de o echipă condusă de cel mai popular om din sistemul sanitar, Raed Arafat. Lasă de dorit modalitatea de a gestiona această pandemie”, a mai transmis Liviu Cotojman la un post de radio local.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: