spot_img
15.5 C
Târgu Jiu
marți, mai 21, 2024
Altele
    AcasăNews AlertRepatrieri la Energia

    Repatrieri la Energia

    Mazilu şi Vali Popescu pot reveni la Târgu-Jiu, iar Gore Albici ar putea fi noul antrenor cu portarii

    Pus într-o situaţie delicată, antrenorul Energiei aşteaptă acum ca cei din conducerea clubului să facă tot ce pot pentru ca în cel mai scurt timp lotul echipei gorjene să se mărească cel puţin numeric. „Nu ştiu dacă primim întăriri, e problema conducerii”, spune Andrieş. Subţirimea lotului echipei gorjene a fost observată şi de adversari. „Din păcate Energia are foarte puţini jucători acum şi e foarte greu să rezişti până la final chiar dacă sunt jucători foarte buni. E greu să rezişti un meci întreg doar în şapte jucători. Am plecat de la Târgu Jiu pentru că nu s-a mai dorit performanţa ca anul trecut şi ca în prima parte a acestui an. Aşa au declarat şi jucătorii care au plecat înaintea mea, dar şi după mine”, a spus şi Ionuţ Ciobanu.

    Aduc doi jucători

    În căutare de jucători, cei de la Energia intenţionează să-i readucă în lot pe împrumutaţii Ionuţ Mazilu şi Vali Popescu. „Putem să-i aducem. Dar vedeţi, Mazilu a luat roşu la Timişoara şi nu va juca cel puţin o etapă. Îl vom mai avea suspendat şi pe Giotoiu. Nu ştiu, o să vorbesc cu Liviu Andrieş pentru a vedea dacă are sau nu nevoie de Vali Popescu şi Ionuţ Mazilu”, a comentat Gore Popescu. Cei doi jucători au fost împrumutaţi la începutul sezonului la Minaur Baia Mare, însă acolo nemaifiind plătiţi se pot întoarce la Energia. Totuşi, există şi şanse mici ca cei doi să nu mai revină. „Am fost subţiri la meciul cu CSM, dar până peste trei săptămâni când reîncepe campionatul o să-şi revină toţi”, a mai spus Popescu.

    „Ne lipseşte un antrenor cu portarii”

    Tot preşedintele Energiei s-a gândit să întărească şi banca tehnică. „Cred că ducem lipsa unui antrenor cu portarii. M-am gândit la Gore Albici, încă nu am luat legătura cu el, însă trebuie să discut şi cu Liviu. Eu spun că atunci când l-am avut pe Gore Albici antrenor cu portarii se vedea munca acestuia”, a mai spus Gore Popescu. În acest moment, Liviu Andrieş este ajutat de Sandu Iacob, astfel că în eventualitatea în care Gore Albici va reveni acesta va fi al treilea antrenor din staff. Gore Albici a fost portar la Energia, după care s-a ocupat de pregătirea portarilor avându-l ca principal tot pe Liviu Andrieş, astfel că cei doi au mai lucrat împreună şi acum n-ar fi o premieră.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: