spot_img
5.9 C
Târgu Jiu
vineri, noiembrie 8, 2024
Altele
    AcasăNews AlertSituaţie anormală la Pandurii!

    Situaţie anormală la Pandurii!

    Nistor spune că nu şi-a primit de 7 luni banii, în conturile clubului au intrat aproape 1,5 milioane de euro

    Într-un an de zile, Pandurii îşi poate pierde al doilea căpitan. După ce Paul Anton a intrat în dizgraţia conducerii, iar apoi într-un final a ajuns în curtea lui Dinamo iar termenii tranzacţiei nu au fost anunţaţi niciodată public, acum şi Dan Nistor pare să aibă aceeaşi soartă. Dinamo îl curtează intens, fotbalistul bazându-se pe faptul că nu şi-a primit salariul de luni bune a cerut ruperea contractului cu Pandurii. Situaţia este anormală şi pare să nu fie gestionată deloc în favoarea clubului. Cert este că lui Dan Nistor i s-a şi spus că poate pleca dacă cineva va achita şi o sumă de bani, însă impresarul şi jucătorul le-au tot comunicat oficialilor gorjeni că nu au oferte. Marele semn de întrebare este dacă oficialii pandurilor i-au virat bani lui Nistor în cont pentru că aceşti conducători nu mai pot spune acum că nu au avut bani, atâta timp cât în conturile clubului au intrat bani din drepturile tv, dar de pe urma transferului lui Pintilii la Steaua.

    sport-01-25

    Conflict aprins

    Dan Nistor, unul din oamenii de bază ai pandurilor, poate deveni, miercuri, liber de contract. Acesta, alături de Florin Acsinte au dat clubul gorjean în judecată şi, pe lângă bani, cei doi cer şi rezilierea contractelor. Iar dacă ceea ce spune Nistor este şi adevărat, atunci Pandurii are o mare problemă în sensul că poate pierde gratis un nou jucător important. Ei bine, Nistor îl arată cu degetul pe Narcis Răducan şi spune că el nu vrea neapărat să plece de la Pandurii, însă vrea neapărat banii pentru care a muncit în prima jumătate a acestui an. „Nu am fost inclus în lot, motivele să le spună Narcis Răducan, preşedintele clubului. Eu vreau să-mi continui munca la Pandurii, mai am un an de contract, se pare că n-am vrut să renunţ la banii mei pe care i-am muncit împreună cu colegii mei am dus echipa pe acest loc 3 în campionatul trecut şi ne-am calificat în Europa League. Dar se pare că dânşii nu mai vor să continuăm. Sper să se rezolve cât mai rapid. Numai în România se poate întâmpla ca un jucător să nu-şi primească banii timp de 6-7 luni şi tot se amână. Probabil numai în România se poate întâmpla lucrul ăsta, să fii neplătit de 7 luni şi tot să amâni, să amâni… Să vedem până la urmă cât se va amâna. Sper ca săptămâna viitoare să se rezolve şi să ne strângem mâna, să plecăm fiecare pe drumul lui”, a declarat Dan Nistor.

    Grig, prins la mijloc

    Se ştie faptul că Petre Grigoraş este antrenorul care l-a adus pe Nistor în vizorul naţionalei, fiind omul care l-a ajutat mult în carieră pe jucător. Acum, Grig este prins la mijloc în acest conflict. „Poate că Nistor şi Acsinte ar fi jucat titulari cu CSU, iar apoi ar fi devenit liberi. Ce aş fi făcut la meciul cu Maccabi? Atâta timp cât Nistor e în conflict direct cu conducerea, n-am ce să fac. Eu l-aş aştepta şi mâine la echipă, îl cunosc foarte bine. Am încercat o mediere, să ajungem la o înţelegere. Sunt de acord să îşi ceară banii, dar ei cer să plece. Dacă îşi vor schimba opţiunile îi aştept la echipă. Dacă ei vor avea o altă poziţie vizavi de club, e greu ca şi antrenor să lupt contra clubului care îl reprezint. Nu pot fi de partea jucătorilor când aceştia sunt în litigiu cu clubul, chiar dacă îmi pare rău şi de jucători. E o lege nescrisă. Ştiţi că am avut o afinitate mare faţă de Nistor, nu-l condamn, e viaţa lui, cariera lui, dar trebuie să înţeleagă şi el că eu ca şi antrenor mă gândesc la viitorul echipei dacă el vrea să părăsească echipa”, a declarat Petre Grigoraş legat de subiectul Dan Nistor.

    Dinamo îl vrea neapărat

    În această săptămână, Dan Nistor va afla dacă va deveni liber de contract. Aşa că în cazul în care va deveni liber de contract, mijlocaşul central are mari şanse să ajungă la Dinamo, acolo unde este dorit insistent de Ioan Andone. „Dan Nistor e un jucător foarte bun, e interesant pentru noi. Îi vreau pe Budescu şi Nistor, sunt jucători excepţionali. Dar sunt jucători sub contract. Rămâne de văzut dacă îi putem aduce”, a declarat Ioan Andone.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    spot_imgspot_img

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!