Echipajele de pompieri, descarcerare şi prim-ajutor ale detaşamentelor din judeţul Hunedoara şi subunităţile aflate în subordine au intervenit, în intervalul 30 decembrie – 02 ianuarie 2017, la 12 incendii, 1 accident, 15 transporturi de la domiciliu la ambulanţă în Deva, Hunedoara, Petroșani, și Lupeni și 3 activități de recunoaştere în teren şi educare în domeniul situaţiilor de urgenţă.
De asemenea, pompierii Detașamentelor Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, ai Secției Ilia, Stației Brad și Gărzilor de Intervenție Orăștioara, Geoagiu, Baru, Lupeni, Râu de Mori au vizitat zeci de gospodării ale populației din 37 localități hunedorene pentru a duce mesajul de prevenire al situațiilor de urgență în mijlocul comunităților. Pompierii îi încurajează pe hunedoreni, în special pe cei din mediul rural, să curețe coșurile de evacuare a fumului și să exploateze corect mijloacele de încălzire și instalațiile electrice, acestea fiind principalele cauze generatoare de incendii în gospodării.