Discutau la un pahar, Tramaladă şi cu Mumă,
Despre mari nenorociri, mai făceau şi câte-o glumă.
Zicea Mumă: -Bă, la iarnă va fi o zăpadă mare,
Ce va înfunda şi case şi a dealului spinare!
Vom rămâne în nămeţi, ne va cuprinde urgia,
Va fi o nenorocire peste toată România!
-Bă, la vară va fi foc, se tânguia Tramaladă,
Vor curge flăcări din cer! Tot mai bine cu zăpadă …
-Tot nu-i prea … peste doi ani, va veni un vânt turbat,
Ce va zbura peste deal, toate casele din sat! …
Veni Coajă lângă ei, şi le zise: -Astea-s mici!
O nenorocire cruntă, a păţit-o Bambilici …
-Ce e mă, care e treaba? Asta-i bună … ne disperi!
-A fugit nevastă-mea cu el, acum două seri …