Căuta de zor, Păluga, prin porumbi, în lung şi-n lat,
Că-şi pierduse prinprejur, bunătate de bărbat.
Nu ţinea cont de arşiţă, de hupoarea din cultură,
Păluga-şi căuta soţul, bunul ei, din bătătură.
Cum umbla ea, prin porumb, căutând la disperare,
Obosită, leşinată de atâta căutare,
Întâlni, ieşind afară, la capul dinspre islaz,
Pe o altă necăjită, tot cu acelaşi necaz.
-Mi-am pierdut bărbatu, fată, şi uite, nu-l mai găsesc!
-Şi eu l-am pierdut pe-al meu, tot de aia rătăcesc!
-Şi cum arată al tău? Poate îl văd, nu se ştie!
-Un bărbat frumos, înalt, ochi albaştri, cum să fie …
Başca, umeri de voinic, şi „alte minunăţii” …
-Atunci, hai după al tău, că de-al meu, mă pot lipsi! …
