Să sperăm că o să plouă, o să mai scadă căldura,
Să ne dea un semn şi nouă că-i generoasă natura.
Seceta nenorocită care-şi tot cere tributul
Să sperăm c-o să dispară, că doar n-o fi începutul.
Să sperăm că iarba iarăşi va-nverzi, va trage seva,
Şi ne va-mbia la picnic sau mă rog şi la altceva…
Haideţi să tragem speranţe, c-o să fie totuşi bine
Să ne ghidăm pe zicala: „De la tine, pentru mine…!”
Să nu ne pierdem speranţă să credem într-o minune
Venită din Europa, din nobila Uniune.
Şi-n politica locală să sperăm în armonie
Că s-au mâncat precum câinii…culmea! Într-o veselie!
Nădăjduim că Pandurii alintata noastră trupă
Ne va încânta la anul cu prezenţa într-o cupă!
Să sperăm că va pierii ce e rău şi ce ne doare
Dar ştiţi cum e cu speranţă; … ultima, dar totuşi moare!…
