spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticAlegerile PDL, dezbătute de membrii CODA

    Alegerile PDL, dezbătute de membrii CODA

    Membrii CODA se vor întâlni la sfârşitul săptămânii, pentru a stabili data alegerilor, în cele 31 de localităţi dar şi pentru a discuta problemele organizatorice ale acestor acţiuni.

    Vineri, preşedintele Ion Ruşeţ, va avea o întâlnire cu cei doi primvicepreşedinţi, Cosmin Popescu şi Severus Militaru, pentru a se stabili ultimele detalii, legate de organizarea şedinţei. În ceea ce priveşte candidaţii la conferinţa judeţeană, deputatul Militaru a precizat că, în maxim două săptămâni, îşi va anunţa candidatura, spre deosebire de liderul Ion Ruşeţ care doreşte, mai întâi, să facă o autoevaluare a activităţii desfăşurate în calitate de preşedinte al PDL Gorj. Pentru prima dată în acest an, la sediul PDL Gorj, va avea loc, mâine, prima şedinţă CODA, dar şi prima conferinţă de presă. Azi, conducerea interimară a organizaţiei, formată din cei trei parlamentari, Ion Ruşeţ, Cosmin Popescu şi Severus Militaru, se vor întâlni pentru a stabili ordinea de zi a şedinţei CODA, respectiv, subiectele ce urmează a fi dezbătute. Preşedintele interimar al PDL Gorj, Ion Ruşeţ, a precizat că se vor discuta problemele organizatorice, legate de întocmirea graficului de alegeri, în cele 31 de localităţi. „Vom mai face şi o evaluare a ceea ce am realizat până acum şi vom mai discuta şi despre alegerile la Organizaţia de Femei şi la cea de Tineret”. Deşi este conştient, de faptul că încă mai există dezacorduri în organizaţia democrat liberală, Ruşeţ, speră ca împreună cu ceilalţi colegi, să se găsească un punct de vedere comun şi să se demonstreze, că la Gorj, există o organizaţie puternică.

    Pregătiri „la judeţ”

    În ceea ce priveşte alegerile din organizaţia judeţeană, până în prezent, nu s-au purtat discuţii în interiorul CODA, cu privire la organizarea acestui eveniment. Şi totuşi, cum pe 19 martie, democrat liberalii, îşi vor alege liderul, cei interesaţi să candideze şi-au format deja echipele. Primvicepreşedintele, Severus Militaru, a precizat despre candidatura sa, că în maxim două săptămâni, va face publică intrarea în competiţie. „Împreună cu deputatul Cosmin Popescu şi cu Ionel Manţog, vom face o echipă şi sper ca din 19 martie, să facem toţi din PDL o echipă”, a mai precizat deputatul Severus Militaru. Preşedintele interimar, Ion Ruşeţ, posibil candidat la şefia PDL Gorj, consideră că, doar după definitivarea alegerilor din teritoriu, va lua o decizie şi asta ca urmare a faptului că. misiunea sa la organizaţia de la Gorj, este una grea. „Eu am o misiune grea, de coordonare a activităţii pe aceste şase luni. Voi face o autoevaluare a activităţii mele, despre cum am reuşit să gestionez problemele din partid şi doar apoi, voi lua o decizie”, a mai declarat Ion Ruşeţ. Cât despre deputatul Cosmin Popescu, cel care anterior venirii lui Ruşeţ, în fruntea filialei democrat liberale, a ocupat funcţia de preşedinte al organizaţiei, surse din cadrul PDL Gorj, au susţinut faptul că, acesta nu va mai candida. În aceste condiţii, este mai mult ca sigur, faptul că, Severus Militaru şi Cosmin Popescu, împreună cu Ionel Manţog, vor face o echipă, ce îl va susţine pe deputatul de la Motru. În situaţia în care nu va mai candida la alegerile din 19 martie, Ruşeţ, a precizat că, va face public acest lucru şi că va anunţa echipa pe care o va susţine.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: