spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesBucurescu : "Alegeri la PDL Slivileşti în WC-ul şcolii"

    Bucurescu : „Alegeri la PDL Slivileşti în WC-ul şcolii”

    PDL Gorj a intrat pe ultima sută de metri, alegerile în cele 39 de localităţi intrând în linie dreaptă. Ieri, organizaţia democrat liberală din localitatea Slivileşti şi-a ales preşedintele, în persoana lui Dumitru Roibu, asta după ce la alegerile din 2008, fostul lider local, Adrian Zăvoianu nu a reuşit să aducă decât un consilier local. Chiar dacă au ajus la final, cu un preşedinte nou ales, alegerile din localitatea Slivileşti s-au desfăşurat, conform celor declarate de edilul Sorin Bucurescu „în WC-ul Şcolii Generale din Minculeşti”.

    După ce săptămâna trecută, în cadrul şedinţei CODA, conducerea interimară a PDL a dat startul programului de desfăşurare a alegerilor în cele 39 de organizaţii, acest proces iată că şi-a intrat în drepturi. Ieri, în localitatea Slivileşti, ce aparţine de Colegiul IV au avut loc alegerile pentru desemnarea noului preşedinte al organizaţiei democrat liberale. Aşa cum bine se ştie, pe colegiul IV din judeţ responsabil este deputatul Severus Militaru. În cursa pentru funcţia de lider la organizaţia Slivileşti a PDL erau înscrişi doi candidaţi, fostul preşedinte Adrian Zăvoianu şi Dumitru Roibu. Retragerea din cursă a lui Zăvoianu a dus la câştigarea alegerilor de către Dumitru Roibu. Conform declaraţiilor date de către edilul localităţii Sorin Bucurescu alegerile s-ar fi desfăşurat într-un mod nu tocmai ortodox, în wc-ul şcolii şi asta ca urmare a faptului că nu s-a permis desfăşurarea lor în incinta de învăţământ „s-a votat pe pereţi, afară, în wc-ul şcolii. Este de nedescris ce a fost aici. S-a votat în wc-ul Şcolii Generale din Minculeşti. Este Colegiul IV”, a precizat edilul localităţii Sorin Bucurescu. Acesta a mai precizat că
    „am auzit că s-ar fi făcut presiuni pentru ca fostul preşedinte Adrian Zăvoianu, să nu mai candideze”.

    Ruşeţ : „Am evitat să particip la alegeri”

    Cum deputatul de pe Colegiul IV, Severus Militaru nu a putut fi contactat telefonic, reporterii „Impact în Gorj”, au făcut acelaşi lucru, încercând să obţină un punct de vedere , vis-a-vis de ceea ce s-a întâmplat de la liderul Ion Ruşeţ . Ion Ruşeţ a declarat că nu a participat la modul de organizare şi desfăşurare a alegerilor „eu nu am participat acolo, am evitat să particip pentru că alegerile au avut loc într-o localitate de pe Colegiul IV, zonă care intră în responsabilitatea colegului Severus Militaru. Este responsabilitatea domnului Militaru iar dacă sunt nemulţumiri vom vedea care sunt şi vom invalida alegerile”. Lăsând la o parte ceea ce s-a întâmplat ieri, la Slivileşti, preşedintele Ion Ruşeţ a declarat că, la analizele efectuate, organizaţia PDL Slivileşti a ieşit ca fiind alături de alte cinci din judeţ, una neperformantă care la alegerile din 2008 nu au obţinut decât un loc de consilier local „aceste organizaţii nu mai pot avea în fruntea lor pe foştii preşedinţi”. Asemeni deputatului Militaru , nici democrat liberalul Niki Giuran, cel care s-a ocupat de organizarea alegerilor, nu a putut fi contactat, acesta având telefonul închis. Cât despre alegerile de la Organizaţia de Femei, acestea au fost amânate, urmare a faptului că sunt probleme cu evidenţa membrilor de partid.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: