spot_img
Altele
    AcasăHeadlinesCârciumaru îl trimite pe Iriza să ia dezlegare de la Dragnea și...

    Cârciumaru îl trimite pe Iriza să ia dezlegare de la Dragnea și Tăriceanu dacă vrea la PSD

    Problema trecerii lui Scarlat Iriza de la ALDE la PSD trebuie tranșată între Dragnea și Tăriceanu! Asta spune președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, după ce senatorul Iriza și-a dat demisia de la ALDE și a declarat că intenționează să revină în rândul social-democraților. Cârciumaru recunoaște că pesediștii au nevoie de votul din Senat al fostului lor coleg.

    Apropierea dintre Scarlat Iriza și parlamentarii PSD de Gorj Florin Cârciumaru și Mihai Weber a avut un final pe care mulți îl preconizau demult, și anume demisia acestuia din ALDE pentru a reveni la PSD. Președintele social-democraților gorjeni atrage însă atenția că până la parafarea transferului Iriza trebuie să aștepte dezlegare de la Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

    „Atât eu cât și domnul Weber am ieșit în spațiul public cu o declarație în sensul că noi suntem de acord dacă domnul Iriza dorește să vină înapoi la PSD, pentru că nu este vorba de orice membru. Este vorba de un senator al României și sunt sigur că și cei de la centru sunt de acord cu această mutare. Dacă ținem cont de faptul că suntem în alianță cu ALDE, problema domnului Iriza trebuie discutată la nivel de centru, între domnul Dragnea și domnul Tăriceanu. Eu nu vreau să comentez prea mult schimbările care au loc la ALDE Gorj, pentru că este o problemă internă a celor de la ALDE”, a declarat liderul PSD Gorj, Florin Cârciumaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: