spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticCondiția lui Romanescu pentru colaborarea cu PSD în Consiliul local

    Condiția lui Romanescu pentru colaborarea cu PSD în Consiliul local

    Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că își asumă noua alianță de Guvernare PNL – PSD, cu toate că a precizat că „este una contra naturii”. Totul va depinde de rezultatele pe care le vor avea de acum încolo partidele care au decis să colaboreze, chiar dacă împart puține lucruri din perspectiva principiilor de guvernare și a doctrinelor politice.

    Marcel Romanescu a precizat că va accepta chiar și o colaborare la nivel local, mai ales dacă va fi aprobat la nivel central un set de principii care să faciliteze această colaborare. Singura condiție pusă de actualul primar este să nu colaboreze cu doi dintre consilierii locali. Este vorba de Eduard Lădaru și Luis Popa pe care nu îi va accepta pe postul de viceprimar.

    Cel puțin Luis Popa, consilier local al PSD, a și anunțat că nu este interesat în momentul de față de un post de viceprimar. În rest, Marcel Romanescu a menționat că va accepta orice propunere, dacă se va ajunge ca PSD să primească un post de viceprimar la Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: