AcasăPoliticIntră PSD la guvernare?

Intră PSD la guvernare?

Social democrații s-au întâlnit într-o ședință de Birou Politic Național pentru a stabili dacă intră la guvernare. S-a stabilit că decizia se va lua după aprobarea unui program clar de măsuri.

Deputatul PSD Mihai Weber susține că pesediști nu își doresc guvernarea doar pentru funcții. Se dorește un plan clar de guvernare în favoarea românilor și a țării.

„Conducerea Partidului Social-Democrat rămâne consecventă în luarea deciziei de a intra sau nu la guvernare. În cadrul Biroului Politic Național s-a stabilit că până când nu avem pe masă toate elementele viitorului program de guvernare, nu vom lua o decizie în acest sens. Ceea ce trebuie să se înțeleagă foarte clar din partea partidelor care își doresc guvernarea cu ardoare este că alegerile din 2024 nu a fost câștigate nici de PNL, nici de USR, ci de către PSD. Nu este momentul ca discuțiile să se cramponeze de anumite persoane sau funcții, ci trebuie să se discute doar pe proiecte și măsuri de decontractare a economiei țării.

Cu PSD la guvernare, România a traversat cu bine una dintre cele mai grele perioade din ultimii zeci de ani, provocate de crizele mondiale care s-au suprapus (Pandemia, criza energetică, financiară, etc.). Măsurile adoptate de guvern pentru sprijinirea populației au ținut pasul cu scumpirile, dar valul nu a trecut. De aceea este nevoie de măsuri clare pe care viitorul premier trebuie să le prezinte public, astfel încât PSD să ia o decizie cu privire la participarea la guvernare.

Mai mult decât atât, PNL, USR și UDMR au făcut parte împreună și pe rând din guvernările trecute, iar critica reprezentanților acestor formațiuni nu este susținută”, a transmis Weber.

Parlamentarul susține că în funcție de programul de guvernare stabilit, PSD intră la guvernare sau rămâne în opoziție.”Comunicarea publică este foarte importantă și, de aceea, în această perioadă cu toții trebuie să fim atenți la mesajele pe care le transmitem, astfel încât deciziile adoptate să fie corect înțelese de români. Când va fi prezentat programul, vom lua decizia privind participarea sau nu la guvernare!”, a mai transmis deputatul PSD Mihai Weber.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente