spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăPoliticIon Călinoiu: Eu sunt în PSD!

    Ion Călinoiu: Eu sunt în PSD!

    Misterul din jurul lui Ion Călinoiu s-a risipit. Fostul șef din PSD revine în rândul social-democraților gorjeni. Acesta susține că a fost contactat chiar de actualii lideri pentru a se alătura echipei de la Gorj.

    După ce și-a întors armele spre colegi, Ion Călinoiu susține acum că el niciodată nu și-a dorit să facă un pas înafara PSD-ului. S-a întâmplat, totuși, la ultimele alegeri parlamentare când, potrivit președintelui Florin Cârciumaru, prin gestul său, Călinoiu a reușit să fure din votul social-democraților gorjeni care au ratat în felul acesta șansa de a avea și al șaselea parlamentar.

    Acum fostul, președinte executiv al PSD Gorj susține că este din nou dorit de partid. „E un lucru foarte clar, eu sunt în PSD! Am fost contactat să revin pe un post de conducere chiar de liderii locali. Nu mi s-a spus ce funcție, nu mă interesează. Am vorbit pe tema asta cu Florin Cârciumaru, Mihai Weber și Cosmin Popescu, dar nu s-a luat o decizie pentru că ar urma să se discute și la București. Nu e vorba de o dorință personală, e vorba de a mă implica și, lucrul acesta s-a văzut, că implicându-mă au fost făcute și lucruri bune. Niciodată n-am avut nicio supărare pe niciun lider din PSD Gorj”, a declarat fostrul preeșdinte executiv PSD Gorj, on Călinoiu pentru un post de radio local.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: