spot_img
6.3 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 21, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesLegea 197 e bună, dar trebuia „tradusă” de ICCJ și pentru Casa...

    Legea 197 e bună, dar trebuia „tradusă” de ICCJ și pentru Casa de Pensii

    Legea 197/2021, care permite minerilor și energeticienilor de la Complexul Energetic Oltenia și a celorlalți angajați din acest domeniu de activitate, care lucrează în condiții speciale de muncă, să se pensioneze mai devreme, era bună, numai că a trebuit să vină Înalta Curte de Casație și Justiție să o „traducă” și pentru Casa de Pensii. Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, unul dintre inițiatorii legii, s-a declarat foarte mulțumit de decizia Înaltei Curți, spunând că a fost corectată o mare nedreptate.

    Venită să modifice și să completeze Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Legea nr. 197/2021 oferă facilități minerilor și energeticienilor, prin recunoașterea condițiilor în care lucrează și care le afectează sănătatea. Aceasta le reduce vârsta de pensionare cu 13 ani, dacă au un stagiu de cotizare de 25 de ani și o vechime minimă de 30 de ani în activitatea de bază. Legea e extrem de importantă, în condițiile în care capacitățile de producere a energiei pe bază de cărbune se închid, sau se pun în conservare, una câte una. Casa de Pensii a refuzat, însă, să pună legea în aplicare, așa că decizia ICCJ lămurește situația, nemailăsând posibilitatea ca aceasta să fie interpretată după bunul plac al unora care țin de banii meniți pensionarilor.

    La nivel politic au fost, de asemenea, multe discuții legate de această lege, unii parlamentari inițiind-o și luptând pentru ea, alții împotrivindu-se la vot, fiind indiferenți, sau lipsind, pur și simplu. Acum, că legea va fi aplicată, mai mulți sunt parlamentarii care-și arogă merite.

    „Decizia Înaltei Curți corectează o mare nedreptate și confirmă eforturile pe care le-am depus, în calitate de inițiator, alături de alți colegi, a Legii 197/2021, astfel încât minerii și energeticienii din CEO să poată ieși mai devreme la pensie. Cât de penibil poți să fii, ca politician, să nu ai nicio contribuție la această lege sau la altele care au venit în sprijinul angajaților Complexului Energetic Oltenia, dar să ții cu tot dinadinsul să bagi capul în tablou?! Sunt convins că oamenii au înțeles foarte bine care este diferența între cei care fac ceva concret pentru ei și cei care doar vorbesc.” a declarat deputatul Mihai Weber.

    Deputatul Mihai Weber le dă asigurări minerilor și energeticienilor că va continua să-i sprijine cu tot ce este nevoie, pe parte legislativă.

    „De-a lungul timpului am inițiat legi care acum funcționează, având mii de beneficiari (exemplu legea de reducere a vârstei standard de pensionare cu 4 luni pentru fiecare an întreg efectiv realizat). Îi asigur pe toți minerii și energeticienii că voi fi, în continuare, alături de ei și îi voi sprijini cu tot ce este nevoie pe parte legislativă, astfel încât să beneficieze de drepturile care li se cuvin.” a mai preciazat parlamentarul PSD.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    1. Îmi pare tare rău să contrazic….legea este bună dar nici în prezent casa de pensii nu lucrează pe lege ,exact asa au spus, și îți refuza dosarul chiar dacă ai toate dovezile din lege.
      Atunci ..ma întreb??? La ce e bună legea 197 dacă casa de pensii nu o aplica???
      Suntem bătaia de joc noi românii…fără legi și fără drepturi în tara asta.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: