spot_img
17.9 C
Târgu Jiu
vineri, mai 10, 2024
Altele
    AcasăPoliticMorega: PC şi PNL fac presiune la PSD pentru funcţii

    Morega: PC şi PNL fac presiune la PSD pentru funcţii

    Dan Ilie Morega crede că parlamentarii PC şi PNL de la Gorj vor să pună presiune pe PSD condus de Florin Cârciumaru pentru a obţine funcţii de conducere, dar şi pentru a-şi satisface anumite interese.

    Politicianul Dan Ilie Morega a comentat numirea parlamentarilor Răzvan Rotaru şi Tudor Barbu ca preşedinte executiv al PC Gorj, respectiv vicepreşedinte la nivel naţional. Morega consideră că atât Rotaru, cât şi Barbu au interese personale mari de au trecut la PC, partid aflat la guvernare. Mai mult, Dan Ilie Morega susţine că cei doi parlamentari PNL, Dian Popescu şi Ion Cupă, împreună cu deputatul Răzvan Rotaru şi senatorul Tudor Barbu intenţionează să facă un nucleu puternic în USL pentru a obţine astfel funcţii de conducere de la PSD. Cu toate acestea, Morega crede că PC şi PNL nu vor primi nimic de la social-democraţi. ”Cei doi de la PC au nişte interese foarte mari, atunci de ce nu au stat la PP-DD? Primul interes e că l-a pus vicepreşedinte pe Barbu la nivel naţional, iar pe Rotaru preşedinte executiv la PC Gorj. Ei au zis că fac o unitate cu PNL, fiind patru parlamentari, şi bat cu pumnul în masă la pesedişti să obţină mai multe posturi. Le zic eu că nu o să obţină nimic nici în minerit nici în energie. Dacă nu pot aşa, tot poate pe uşa din dos ia ceva mălai ca să tacă. Nu ştiu neapărat dacă Barbu are el interese în minerit şi energie sau prietenii lui, dar nu întâmplător lupul dă târcoale turme de oi”, a declarat Dan Ilie Morega într-o conferinţă de presă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: