spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPesediştii, şocaţi de demisia lui Ponta

    Pesediştii, şocaţi de demisia lui Ponta

    Pesediştii gorjeni Ciprian Florescu şi Aurel Popescu se declară şocaţi de demisia Guvernului Ponta. Deputatul Vasile Popeangă susţine, însă, că Ponta a procedat înţelept, acesta precizând chiar că de câteva zile în interiorul PSD se vorbea de retragerea sprijinului politic. Gorjenii au păreri împărțite în ceea ce privește demisia premierului Victor Ponta. În timp ce unii susțin că acesta nu ar fi trebuit să plece, alții au spus că demisia lui Ponta nu va aduce nimic bun și nici nu cred într-o schimbare în bine în România. De precizat ar fi că Florin Cârciumaru şi Ion Călinoiu au evitat să comenteze demisia lui Ponta.

    Aurel PopescuDemisia premierului Victor Ponta şi a întregului guvern i-a surprins mult pe social-democraţii gorjeni. Preşedintele PSD Târgu-Jiu, Aurel Popescu, a declarat că a fost şocat să audă că Victor Ponta şi-a depus mandatul. Aurel Popescu a adăugat că până la Ponta trebuia să-şi dea înainte alţii demisia. „E într-adevăr un anunţ care pe noi ne şochează, dar se vede de departe că a vrut să satisfacă această solicitare a celor care îşi exprimă nemulţumirea, celor care şi-au exprimat nemulţumirea şi aseară, au ieşit în stradă un număr impresionant de oameni. Iată, rezultatul este acela că atât prim-ministrul cât şi Guvernul îşi depun mandatul”, a declarat Aurel Popescu. Pesedistul se aşteaptă că în aceste zile, presiunea străzii să scadă din intensitate, iar lucrurile la nivel naţional să se aşeze de la sine. De asemenea, Popescu îşi doreşte ca adevăraţii vinovaţi de tragedia din Clubul Colectiv să fie găsiţi şi traşi la răspundere. „Personal, cred că ar trebui să scadă în intensitate, nu văd ce altceva s-ar mai dori pentru că acest lucru s-a dorit, demisia Guvernului, demisia prim-ministrului. Îmi doresc de departe să iese la lumină adevăraţii vinovaţi pentru dezastrul care a avut loc pe data de 30 octombrie 2015”, a mai spus Aurel Popescu.

    Florescu, foarte afectat

    Ciprian FlorescuŞi vicepreşedintele PSD Gorj, Ciprian Florescu, se declară consternat de decizia premierului Victor Ponta şi spune că se aştepta la alte demisii decât cea a prim-ministrului. „Vina pentru tragedie este în cu totul în altă parte decât la Executiv, dar Ponta nu s-a opus opiniei celor aproape 20.000 de români care au ieşit aseară pe străzi pentru a cere demisia Guvernului Ponta”, a mai spus Florescu de la PSD Gorj. Social-democratul Ciprian Florescu mai spune că, în acest moment, „mingea” se află în terenul de la Cotroceni, deşi PSD, ALDE şi UNPR deţin majoritatea în Parlament. „M-aş fi aşteptat la multe alte demisii, m-aş fi aşteptat la multe alte evenimente pe scena politică românească în acest moment, moment evident provocat să spunem sau care rezultă din ceea ce s-a întâmplat în cursul săptămânii trecute, acea tragedie pe care toată ţara a resimţit-o. Nu mă aşteptam însă la depunerea mandatului din partea prim-ministrului şi al Guvernului României. Vina este în cu totul şi cu totul alte puncte decât la Executiv, dar aşa cum ne-a obişnuit în cariera sa politică, Victor Ponta rămâne acelaşi om vertical, rămâne acelaşi om care, ori de câte ori a fost cazul, s-a luptat cu adversarii politicii, aşa cum chiar domnia sa declara, niciodată însă nu s-a opus opiniei poporului român”, a declarat vicepreşedintele PSD Gorj, Ciprian Florescu.

    Popeangă, indiferent

    popeanga1Pesedistul Vasile Popeangă este de părere că Victor Ponta a luat o decizie înţeleaptă, deputatul recunoscând că demisia premierului a fost intens discutată, în ultimele zile, chiar şi în interiorul PSD. „Sincer, la ce am văzut aseară, la ce scandau cei care au manifestat, mă aşteptam ca premierul Victor Ponta să facă un asemenea gest. Mai mult, cred că şi în PSD s-a analizat această chestiune. Am tot transmis semnale de alarmă că instituţiile statului nu-şi fac datoria şi cred că premierul a luat o măsură înţeleaptă pentru că nu poţi să nu ţii de cont de ceea ce îşi doreşte poporul”, a spus deputatul PSD Vasile Popeangă.

    Regretat de pensionari şi bugetari

    Gorjenii au păreri împărțite în ceea ce privește demisia premierului Victor Ponta. În timp ce unii susțin că acesta nu ar fi trebuit să plece, alții au spus că demisia lui Ponta nu va aduce nimic bun și nici nu cred într-o schimbare în bine în România. Oamenii consideră că Victor Ponta nu a demisionat de bună-voie de la Guvern, ci i s-a cerut să plece, acest lucru însemnând pentru Gorj, îngroparea Complexului Energetic Oltenia și pierderea locurilor de muncă. „Când îi era şi lui mai bine şi intrase pe brazdă, părăsi postul. Ponta a încercat pe toate şi din toate rămăsese cel mai bun premier şi acum îl dădură afară. Probabil, încurca pe alţii”, a spus un pensionar din Târgu-Jiu. Unii dintre gorjeni consideră că altele ar fi trebuit să fie motivele pentru care Ponta să-și fi dat demisia, premierul neavând, însă, în opinia acestora nicio vină pentru tragicul eveniment de la Clubul Colectiv din Capitală. Altora, în schimb, nu le-a venit să creadă când au aflat că Victor Ponta nu mai e premierul României și au crezut că este vorba despre o glumă. „Hai domnule, nu cred! Să demisioneze, dă-l în colo de bandit!”, a spus un gorjean surprins de vestea că Ponta a renunţat la Guvern.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: