spot_img
Altele
    AcasăPoliticPremierul Ciolacu negociază măsurile fiscale cu mandatul pe masă

    Premierul Ciolacu negociază măsurile fiscale cu mandatul pe masă

    Premierul României, Marcel Ciolacu, anunță că-și pune mandatul pe masă, dacă nu se vor lua măsurile urgente de încadrarea în deficitul bugetar, după ce negocierile cu partenerii de guvernare de la PNL bat pasul pe loc. Acesta spune, de asemenea, că Guvernul va renegocia Planul Național de Redresare și Reziliență, până la sfârșitul acestei luni, pentru a repara ce a scris în Plan fosta guvernare de dreapta.
    „Vom renegocia PNRR până pe 31 august pentru a reprioritiza proiectele de care România are cu adevărat nevoie – nu ce au visat noaptea nepricepuții care au lăsat cel mai mare deficit bugetar din istoria modernă a țării!
    Trebuie să scoatem acel procent aberant de 9,4 din PIB legat de cheltuielile cu pensiile, să negociem cum vom închide jalonul cu pensile speciale și să reformăm administrația de stat!
    Ar fi o greșeală pe care eu nu mi-o asum sub nicio formă ca noi să nu luăm anumite măsuri, în acest moment, când trebuie luate, mai ales în zona bugetară.
    Noi avem creștere economică și vom avea creștere economică! România nu intră în recesiune, dar are un moment de depășit în ceea ce privește asumarea deficitului.
    Dacă nu se înțeleg aceste lucruri eu îmi pun mandatul pe masă și ne întoarcem la români, fiindcă românii au întotdeauna dreptate!” a transmis premierul Marcel Ciolacu.
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: