Liberalii se întrec în gafe. După ce prim-ministrul Ludovic Orban a declarat la un post național de televiziune că se va termina cu energia pe cărbune, pentru că „vine Green Deal-ul“ peste noi, secretarul de stat de la Ministerul de Finanțe, Gheorghe Pecingină, îl contrazice pe șeful său și susține că va fi energie pe bază de cărbune și după 2026. Pecingină, care își desfășura activitatea ca avocat înainte de a face saltul la Ministerul de Finanțe, susține că se știa de pactul încheiat, doar că politicienii nu au vorbit de acesta ca să nu piardă voturi: „Am citit – mai mult decât surprins – opinia unor pseudospecialiști din Gorj privind soarta mineritului de la noi și, implicit, a colosului CEO. Înainte de toate, le reamintesc că despre Green Deal se vorbea – și se știau detalii, implicații etc. – încă din 2018! Adică, în traducere pentru cei care ies acum politicianist, de vreo 2 ani, da?!?!?! Nimeni – din rândul celor care au fost înaintea Partidului Național Liberal, într-o formă sau alta, la guvernare – nu a zis nimic despre Green Deal, deși – reiterez ideea! – foștii guvernanți ȘTIAU ce însemna. Dar au ales tăcerea, acum optează pentru manipularea opiniei publice și a minerilor și energeticienilor…(…) În România producerea energiei pe baza de cărbune nu va înceta azi, mâine și nici in 2026“.
Liberalii se întrec acum să scoată din foc castanele aruncate de prim-ministrul Ludovic Orban.
Secretarul de stat susține că termocentrala pe cărbune din Germania va fi singura care va mai funcționa: „Datteln-4, noua centrală pe cărbune din Germania, lansată la finalul lunii mai și care a costat peste 1,5 miliarde de euro și a „bifat” 9 ani de întârziere și multiple depășiri de buget, reprezintă finalul epocii cărbunelui a acestui stat. Trebuia să spună acei pseudospecialiști că s-a convenit ca până în 2038 să nu mai existe energie pe cărbune în Germania și că toate centralele germane vechi pe cărbune vor fi închise până în 2025, reducându-se astfel semnificativ – per ansamblu – emisiile de CO2 de pe teritoriul german. Practic, această performantă Datteln-4 este tot ceea ce va păstra Germania – până în cel târziu 2038, atenție!!!, restul urmând să se închidă în următorii 4-5 ani. TOT!“.