spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăPoliticVâlceanu: Au trecut la PC ca să prindă şi ei un biscuite!

    Vâlceanu: Au trecut la PC ca să prindă şi ei un biscuite!

    Trecerea parlamentarilor Tudor Barbu şi Răzvan Rotaru la PC a surprins o parte din clasa politică din Gorj. Florin Cârciumaru, preşedintele organizaţiei PSD Gorj, s-a declarat surprins de trecerea senatorului Tudor Barbu şi deputatului Răzvan Rotaru la PC. Dian Popescu de la PNL e dispus să le ierte foştilor PP-DD-işti ieşirile din campanie, în timp ce pedelistul Dan Vâlceanu îi critică pe Barbu şi Rotaru că au numai interese personale.

    Social-democratul Florin Cârciumaru a comentat că la doar câteva luni de la campania agresivă susţinută de Barbu la Târgu-Jiu acesta a ajuns la Putere prin intermediul unui partid mai mic, demonstrând că în politică, de multe ori, cuvântul dat în campanie nu are valoare. „Nu credeam că o să ajung coleg de USL cu Tudor Barbu”, a spus Florin Cârciumaru. „Se demonstrează că viaţa politică este diferită de viaţa de zi cu zi şi că ceea ce spui Da astăzi în politic, mâine înseamnă Nu. Nu credeam că doar peste câteva luni de la compania electorală voi ajunge să fiu coleg de USL cu Tudor Barbu. După cum ştim cu toţii, la Târgu-Jiu a dus o campanie anti-PSD, dar asta e viaţa şi sper să facem echipă bună în uniune”, a comentat primarul din Târgu-Jiu, care în campania de la parlamentare a fost ţinta lui Tudor Barbu. Liderul PSD Gorj, Florin Cârciumaru, crede că după venirea celor doi parlamentari PP-DD la PC Gorj, conservatorii vor intra în reorganizare. Cârciumaru se aşteaptă acum ca şi pretenţiile PC-ului în USL să fie mai mari, însă, nemulţumirile sunt între conservatori şi liberali, PSD nu are niciun amestec, mai spune Cârciumaru. „Pe undeva ei sunt nemulţumiţi de ce au obţinut în USL, dar aceste lucruri le vor lămuri conservatorii cu liberalii în Alianţa de Centru Dreapta. Probabil acum PC o să vină cu pretenţii mai mari, dar nu va schimba raportul politic în uniune, ci în ACD”, crede Cârciumaru.

    Dian Popescu, iertător

    Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, se aştepta ca senatorul Tudor Barbu să plece din PP-DD, la ultima întâlnire fostul realizator OTV fiind chiar ofertat de liberali. Liberalul şef trece cu vederea acuzaţiile aduse de Tudor Barbu în campania electorală pentru alegerile parlamentare şi este dispus chiar să colaboreze cu fostul aghiotant al lui Dan Diaconescu. „Eu trec cu vederea acuzaţiile şi lucrurile urâte spune de ei în campanie. Nu mă interesează aceste aspecte dacă interesul comun este Gorjul. Nu trebuie să ne intereseze că se schimbă raportul de putere în USL că ACD are patru parlamentari şi PSD are şase”, crede Dian Popescu.

    Vâlceanu critică

    Preşedintele PD-L Gorj, Dan Vâlceanu, se aştepta ca Barbu şi Rotaru să treacă în barca puterii, discursul celor doi în ultima vreme nemaifiind unul de Opoziţie. „Nu mă miră astfel de mişcări. Au văzut că e greu în opoziţie şi au trecut la putere ca să prindă acolo şi ei un biscuite. Oamenii care au obţinut o funcţie cu sprijinul partidului şi care trec de la un partid la altul lasă aşa un iz de trădare”, crede Vâlceanu.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: