AcasăSănătateCampanie de prevenție și conștientizare a cancerului într-o comună din Gorj

Campanie de prevenție și conștientizare a cancerului într-o comună din Gorj

Asociația Bolnavilor de Cancer Gorj (ABC Gorj) continuă ediția a III-a a proiectului „Grija noastră – Să fii sănătos!”, cofinanțat din bugetul județului Gorj pentru anul 2025, printr-un eveniment dedicat comunității. Acesta va avea loc pe 25 august, în comuna Negomir.
Evenimentul va începe la Casa de Cultură Negomir, de la ora 15:00, unde localnicii vor avea ocazia să discute cu medici specialiști despre conștientizare, prevenție și depistarea cancerului, adresându-le întrebări direct.
De asemenea, la dispensarul medical din comună vor fi oferite consultații gratuite de către medici voluntari. Participanții pot beneficia de:
consult pneumologic și spirometrie pentru evaluarea sănătății respiratorii;
programări pentru ecografii, realizate pe 26 august;
programări pentru analize medicale, cu prelevarea probelor pe 27 august, începând cu ora 08:00.
Participarea este gratuită, iar accesul se face prin prezentarea directă la fața locului.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente