spot_img
Altele
    AcasăSocialCadouri pentru cei mici din partea Organizaţiei Femeilor Social Democrate

    Cadouri pentru cei mici din partea Organizaţiei Femeilor Social Democrate

    Moş Crăciun a ajuns la copiii de la Centrul Maternal din Târgu-Jiu. A avut şi un complice generos, pentru că Organizaţia Femeilor Social Democrate Gorj şi-a propus şi în acest an să nu-i uite pe cei aflaţi în nevoi. Bucuria celor 50 de beneficiari din Centrul Maternal şi de Zi a fost cu atât mai mare cu cât aceştia au primit dulciuri şi îmbrăcăminte, iar din atmosfera de Crăciun nu au lipsit colindele. Lidera Femeilor Social Democrate din Gorj, Elvira Şarapatin, a fost prezentă în mijlocul copiilor, apreciind că sărbătorile de iarnă trebuie să aducă speranţă pentru toţi copiii, iar de atenţie trebuie să se bucure şi cei nevoiaşi. „Am dăruit copiilor şi mamelor de aici pachete cu dulciuri şi îmbrăcăminte, aşa cum am obişnuit la ceas de sărbătoare să le înseninăm privirea şi sufletul. Am cântat cu ei colinde, îmi face o deosebită plăcere pentru că iubesc tradiţiile şi cred că toţi copiii merită să se bucure de ele”, a conchis Elvira Şarapatin, şefa Organizaţiei Femeilor Social Democrate Gorj. Complicii Moşului au împărtăşit din plin emoţia şi bucuria celor mici. Directorul Complexului de Servicii Alternative la Protecţia Rezidenţială Târgu-Jiu, Gheorghe Milosteanu, consideră că gestul nobil al „Moşului” înseamnă atenţie şi consideraţie pentru copiii aflaţi în situaţii dificile. Gazdele au avut un motiv în plus de speranţă în vremuri mai bune pentru că şi copiii aflaţi în nevoi merită atenţia şi iubirea societăţii. Chiar dacă nu au unde locui şi duc lipsa unei familii întregite, beneficiarii Complexului de Servicii Alternative la Protecţia Rezidenţială au parte de căldura unui cămin unde nu au fost uitaţi de Moşul. Drept răsplată, l-au primit cu un program de colinde pe Moşul încărcat cu daruri.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: