spot_img
Altele
    AcasăSocialCampanie de informare și conștientizare a tinerilor din sistemul de protecție specială

    Campanie de informare și conștientizare a tinerilor din sistemul de protecție specială

    Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj a organizat, în data de 22 septembrie 2023, la inițiativa Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, o campanie de informare și conștientizare cu privire la drepturile și măsurile de sprijin de care pot beneficia din partea statului tinerii din sistemul de protecție specială, în cazul în care vor dori să părăsească sistemul, la împlinirea vârstei de 18 ani.

    Peste o sută de tineri din sistemul de protecție specială al DGASPC Gorj au participat la evenimentul desfășurat în amfiteatrul Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. În fața lor s-a aflat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, doamna Natalia-Elena Intotero, domniei sale alăturându-i-se directorul general al DGASPG Gorj, domnul Laurențiu – Claudiu Diaconescu, dar și președintele Consiliului Județean Gorj, domnul Cosmin – Mihai Popescu.
    De asemenea, au răspuns ”prezent” și reprezentanți ai autorităților publice și ai mai multor instituții: Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Colegiul Psihologilor – filiala Gorj, Colegiul Asistenților Sociali – structura teritorială Gorj. Totodată, din partea Senatului României a participat la eveniment și s-a adresat tinerilor, domnul senator Cristinel Rujan.

    Evenimentul a fost deschis de către directorul general al DGASPC Gorj, care le-a transmis tinerilor să aibă încredere în viitor, să facă alegeri înțelepte și să apeleze la specialiștii Direcției ori de câte ori au nevoie de sprijinul acestora.
    Pe parcursul evenimentului, doamna ministru Natalia – Elena Intotero a interacționat cu tinerii din sistemul de protecție, abordând mai multe subiecte din tema campaniei, la finalul discursului adresând cuvinte de apreciere la adresa conducerii Consiliului Județean Gorj și conducerii DGASPC Gorj.
    Președintele Consiliului Județean Gorj a reiterat sprijinul acordat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, fiind în permanență alături de copiii și tinerii din sistemul de protecție socială.

    Specialiștii DGASPC Gorj le-au vorbit tinerilor prezenți despre măsurile de sprijin, de care pot beneficia, dar și consecințele și responsabilitățile pe care ei și le asumă odată cu împlinirea vârstei de 18 ani.

    Tineri de succes!

    În cadrul evenimentului au fost prezentate reușitele unor tineri care și-au conturat un parcurs frumos în viață, după părăsirea sistemului de protecție. Unul dintre aceștia le-a transmis un îndemn celor din sală: ”Munciți și doriți-vă, pentru că noi ne putem atribui calitate vieții!”, mesaj la care toți cei prezenți au răspuns cu aplauze.

    „Sesiunea de informare și conștientizare de la Târgu-Jiu a avut caracter pro-activ, participanții la eveniment dialogând deschis și arătându-se interesați de subiectele dezbătute. Mulțumim invitaților noștri și tuturor celor care ne-au onorat cu prezența, în special doamnei ministru Natalia – Elena Intotero, domnului președinte Cosmin – Mihai Popescu, dar și tinerilor din sistemul nostru de protecție, care suntem convinși că în urma acestei întâlniri au acumulat informații utile pentru viitor”, a transmis directorul DGASPC Gorj, Diaconescu Laurențiu-Claudiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: