Elevii și cadrele didactice de la Școala gimnazială „Constantin Săvoiu“ din municipiul Târgu Jiu au donat îmbrăcăminte și alimente pentru Casa „Iris“, unde sunt cazate persoanele fără adăpost, și Asociația „Vasiliada“, care le vor distribui unor familii sărmane.
Reprezentanții școlii au mers la centrul pentru persoane care nu au locuință pentru a le oferi produsele pe care au reușit să le strângă. „În cadrul proiectului SNAC de la Școala gimnazială «Constantin Săvoiu» se organizează lunar activități de voluntariat al căror scop reprezintă creșterea interacțiunii și a incluziunii sociale. În aceste activități sunt implicați elevii, cadrele didactice și părinți. Activitatea a presupus o campanie de donație îmbrăcăminte și alimente pentru asociația «Vasiliada» și Casa «Iris» din Târgu Jiu. Elevii noștri au fost extrem de receptivi și sunt întotdeauna când se organizează astfel de activități de voluntariat. Ei conștientizează faptul că numai ajutându-i pe cei din jur se simt mai valoroși, că se descoperă pe sine, descoperindu-i pe alții. La Casa «Iris» au fost echipe mixte formate din profesori și elevi și credem că au adus o mare bucurie celor de acolo. Au fost produse bune și noi“, a precizat Corina Panduru, director adjunct al Școlii gimnaziale „Constantin Săvoiu“.
Legume și fructe pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă
De asemenea, elevii și cadrele didactice au organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, acțiunea „Darurile Toamnei“, care a constat în parada costumelor de toamnă, degustare de plăcintă cu mere și dovleac, donarea de fructe și legume Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă.