spot_img
Altele
    AcasăSocialMihai Weber anunță recalcularea pensiilor pentru grupele I și II

    Mihai Weber anunță recalcularea pensiilor pentru grupele I și II

    Deputatul de Gorj Mihai Weber are vești bune pentru foștii mineri din cadrul Complexului Energetic Oltenia și nu numai. Parlamentarul PSD anunță că a fost promulgată legea privind recalcularea pensiilor pentru cei care au fost încadrați în grupele I și II de muncă, iar veniturile acestora vor crește în scurt timp. Potrivit lui Weber, pensiile mărite ar urma să fie primite de către beneficiari chiar din această toamnă.

    Anunțul lui Mihai Weber a fost postat pe pagina personală de socializare și a strâns rapid zeci de aprecieri. „Venituri mai mari pentru pensionarii grupelor I și II de muncă. O modificare adusă Legii pensiilor a fost promulgată de președintele Iohannis. Potrivit acestei prevederi se vor recalcula pensiile celor care au fost încadrați în grupele a I-a și a II-a de muncă, respectiv foști angajați din minerit, siderurgie, construcții, asta pentru a reaminti doar câteva categorii care vor beneficia de această modificare. Sper că le-am dat o veste bună pensionarilor gorjeni care vor avea astfel, de la 1 octombrie 2018, venituri sporite”, a scris deputatul Mihai Weber pe Facebook.

    Deputatul a primit și comentarii la postarea sa. „Este o măsură foarte bună luată de Guvern. Așteptăm rezultatele. Susțin coaliția PSD ALDE. Mult succes. Nu cedați presiunii străzii. Ei sunt puțini, noi mai mulți”, a comentat Mihai Rugeanu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: