spot_img
16.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocialMinisterul Culturii susţine repatrierea osemintelor lui Brâncuşi

    Ministerul Culturii susţine repatrierea osemintelor lui Brâncuşi

    Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a anunţat că sprijină orice demersuri pentru repatrierea osemintelor sculptorului Constantin Brâncuşi, dar subliniază că măsurile pentru o eventuală reînhumare la Hobiţa a rămăşiţelor sculptorului român, înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris, pot fi făcute numai cu acordul moştenitorilor de drept.

    Totul depinde de diplomaţia română pentru a respecta ultima dorinţă a marelui artist, susţine Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat că, din punct de vedere diplomatic, statul român nu poate întreprinde „un demers neamical” faţă de statul francez, cerând repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi, în condiţiile în care România a comis o greşeală, când a refuzat donaţia atelierului din Paris al artistului, potrivit Mediafax. Informaţia este cuprinsă într-un răspuns transmis luna aceasta în urma unei interpelări parlamentare. Ministrul precizează că instituţia pe care o conduce „nu poate decât să încurajeze familia lui Constantin Brâncuşi în această acţiune care poate fi benefică pentru imaginea ţării”. Totodată, Kelemen Hunor spune că ar putea sprijini manifestările dedicate celebrului sculptor, organizate la Hobiţa, astfel încât localitatea să devină „un centru cultural important şi vizibil pentru artiştii din întreaga lume şi pentru turişti”. La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în urma unui memorandum al premierului din iulie 2003, „a iniţiat o serie de demersuri informale de tatonare a unor mari personalităţi culturale franceze” în ceea ce priveşte oportunitatea repatrierii osemintelor lui Constantin Brâncuşi, dar această variantă a fost descurajată în absenţa unei solicitări testamentare scrise. Totodată, MAE notează în răspunsul semnat de ministrul Teodor Baconschi că transformarea satului natal al artistului într-un centru al artei brâncuşiene ar putea contribui, în viitor, la o posibilă decizie pozitivă privind repatrierea osemintelor sculptorului. Baconschi mai spune că, dacă Ministerul Culturii va avea iniţiativa repatrierii rămăşiţelor lui Constantin Brâncuşi şi va identifica „locurile potrivite de odihnă veşnică”, MAE va acorda tot sprijinul, în măsura atribuţiilor sale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: