spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesO delegație a localității Forbach din Franța în vizită la Tg-Jiu

    O delegație a localității Forbach din Franța în vizită la Tg-Jiu

    O delegație a localității Forbach din Franța, înfrățită cu municipiul nostru, este prezentă la Târgu-Jiu și s-a întâlnit pe 01 februarie, cu reprezentanții Primăriei Municipiului Târgu-Jiu și ai Centrului Brâncuși.

    La întâlnire au participat Carmen HARTER HOUSELLE, viceprimar, Jean-Luis ROSELLI, șef Direcția Generală de Servicii a Primăriei Forbach și trei reprezentanți ai Galeriei de Artă Castel Coucou. Scopul vizitei viza proiectele dintre Forbach și Târgu-Jiu în anul 2019 și, mai ales, proiectul “Anotimpul Franța-România”.

    Născut dintr-o voință politică comună, la cel mai înalt nivel al celor două state, Sezonul România-Franța 2019, a cărui desfășurare coincide cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene dar și cu celebrarea a două Centenare: cel al Marii Uniri, implicit al României moderne, respectiv centenarul sfârșitului primului Război Mondial are pentru cele două țări vocația de a:
    – Actualiza imaginea și percepția celor două popoare unul față de celălalt;
    – Întări legăturile economice, științifice, culturale si de societate care unesc cele două țări;
    – Arată dinamismul și imaginația creatorilor și mediului de afaceri din cele două țări;
    – Reafirma atașamentul celor două țări față de o Europă a păcii, a ideilor și a cooperării.

    Cei doi comisari generali au propus structurarea Sezonului în jurul a patru teme:
    – Două țări având culturi plurale și latinitate comună;
    – Un secol de schimburi, împărtășiri și cooperare;
    – Perioade recurente de transformări în oglindă de-a lungul unui secol (1918 – 2018);
    – Orașe de mâine și noi teritorii -ce rol au cultura, știința, creatorii și societatea civilă în acest nou context național și European;

    Sezonul România – Franța va continua în 2019 în ambele țări, inclusiv în timpul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, concentrându-se asupra culturii și creației contemporane, dar și în domenii precum educația, economia, sportul sau turismul. Sezonul va ajuta la apropierea celor două popoare prin încurajarea dezvoltării legăturilor dintre cele două țări. În același timp, va sprijini comunitatea de afaceri să dezvolte proiecte comune și să reafirme angajamentul celor două țări pentru o Europă a păcii, ideilor și cooperării.

    În acest context, delegația din Forbach vizitează Târgu-Jiu în perioada 31 ianuarie – 4 februarie 2019. Vor fi organizate mai multe întâlniri la Centrul Brâncuși și cu reprezentanții municipiul Târgu Jiu pentru a discuta proiectele comune dintre Forbach și Târgu Jiu pentru anul 2019.

    Forbach este o localitate din Franța, sub-prefectură a departamentului Moselle, în regiunea Lorena. Este considerată capitala Moselle-Est, pentru că este, din punct de vedere al numărului de locuitori, cea mai mare localitate din fostul bazin carbonifer (peste 22000 de locuitori și aproximativ 85.000 în comunitatea urbană din împrejurimi).

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: