Are doar trei ani, dar vorbește despre durere ca un om mare. Ziana, fetița unei familii originară din Târgu Jiu, care acum trăiește în București, trece printr-o luptă cruntă cu o boală nemiloasă. De câteva săptămâni, mama ei o aude spunând că o doare „vrăjitoarea din burtică” – așa cum numește copilul cancerul care îi amenință viața.
Totul a început cu o simplă durere abdominală. Într-o zi se juca și râdea, iar în următoarea plângea de durere. Investigațiile medicale au scos la iveală un diagnostic devastator: neuroblastom, un tip rar și agresiv de cancer care afectează copiii. Medicii au descoperit două tumori uriașe, una situată pe glanda suprarenală stângă, iar cealaltă în torace, care deja comprimă vasele de sânge.
Potrivit medicilor, starea Zianei este critică, iar fiecare zi care trece fără intervenție chirurgicală îi poate fi fatală. Singura șansă a fetiței este la o clinică din Barcelona, unde o echipă medicală s-a arătat dispusă să o primească de urgență pentru o operație complexă.
Familia trăiește acum o dramă profundă, între speranță, frică și o luptă contra cronometru. Mama Zianei, Greta Ioana Șerbănoiu, face tot posibilul pentru a-i oferi o șansă la viață. Înainte de plecare, femeia a decis să-și doneze părul, care va fi transformat într-o perucă pentru fiica ei, ca Ziana să-l poarte atunci când tratamentele îi vor lua părul – un gest de iubire și curaj care a emoționat o țară întreagă.
Pentru a putea pleca la tratament, familia are nevoie de o sumă considerabilă de bani. Comunitatea locală, prieteni și oameni cu suflet mare au lansat un apel de solidaritate pentru a o ajuta pe Ziana să ajungă cât mai repede la Barcelona.
„Are doar 3 ani, dar toată viața înainte. Haideți să-i arătăm că lumea nu e făcută doar din vrăjitoare, ci și din oameni buni”, este mesajul transmis de apropiații familiei.
Cei care doresc să o sprijine pe micuță pot face donații în conturile:
-
RON: RO12BACX0000007906496000 – Greta Ioana Șerbănoiu
-
EURO: RO82BACX0000007906496001 – Greta Ioana Șerbănoiu
-
Revolut: 0768 905 164
Orice sumă, oricât de mică, poate aduce Zianei o nouă șansă la viață.

