spot_img
16.9 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialPensionarii gorjeni, în vizorul primarului Jurebie

    Pensionarii gorjeni, în vizorul primarului Jurebie

    Staţiunea Săcelu trebuie exploatată la maxim şi trebuie să se adreseze atât tinerilor, cât şi celor mai în vârstă şi mai ales să răspundă nevoilor tuturor persoanelor care calcă pragul acestei staţiuni. Acestea sunt convingerile noului primar al localităţii Săcelu, Florin Jurebie, care se gândeşte deja la programe şi proiecte menite să atragă cât mai mulţi turişti în staţiunea gorjeană. Intrigat de ideea că pe lista biletelor de tratament alocate de Casa de Pensii Gorj nu se regăseşte ca „opţiune” şi staţiunea Săcelu, primarul spune că încearcă să facă un parteneriat cu instituţia, dar şi cu Complexul Energetic Oltenia, cel care administrează bazinele termale, pentru ca şi pensionarii gorjeni să beneficieze de bilete de tratament la Săcelu şi să nu mai fie nevoiţi să meargă la alte staţiuni, situate la zeci de kilometrii distanţă. Mai mult, acesta a purtat discuţii, ieri, în şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice cu toţi factorii de decizie, pentru a găsi soluţie la această problemă. „Vreau să facem o colaborare cu Casa de Pensii şi numai atât, vreau să facem colaborare şi cu operatorul principal din staţiunea CEO, eu spun că vom găsi înţelegere şi vom putea face multe lucruri. Am câteva programe pe care vreau să le pun în aplicare, care vin în sprijinul persoanelor vârstnice. Vreau un parteneriat între Casa de Pensii, Primăria Săcelu şi CEO, pentru ca pensionarii să beneficieze şi ei de bilete de tratament. Trebuie oferite şi condiţii. Cred că voi reuşi dacă se vrea. E clar că şi dumnealor vor, noi trebuie să ne sprijinim reciproc”, a spus Florin Jurebie. Sorin Arjoca, subprefectul Gorjului i-a promis primarului că aceste discuţii vor fi reluate şi în perioada următoare şi că situaţia şi-ar putea găsi rezolvare chiar peste o lună.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: