spot_img
21.7 C
Târgu Jiu
luni, octombrie 14, 2024
Altele
    AcasăSocialPrimul centru de valorificare a lânii ar putea fi deschis la Runcu...

    Primul centru de valorificare a lânii ar putea fi deschis la Runcu de către societatea Minprest

    Societatea Minprest, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, va deschide un centru de prelucrare a lânii în localitatea Runcu. Unitatea desfășoară, în general servicii aferente exploatării a cărbunelui, dar conducerea acesteia vrea să-și diversifice activitate. Reprezentanții societății au identificat, deja, terenul, care aparține Primăriei comunei Runcu. „Directorul Giorgi de la Minprest intenționează să deschidă pe raza localității Runcu o fabrică pentru prelucrarea lânii. Am fost pe teren cu dumnealui și am identificat terenul și suntem de acord. În momentul în care o să vină solicitarea din partea dumnealor, prezentăm în Consiliul Local intenția societății și sperăm ca în anul 2020 să se realizeze această investiție benefică de ambele părți“, a spus Adi Câmpeanu, primarul localității Runcu.

    Ciobanii din Gorj merg la Sibiu să vândă lâna

    Centrul de prelucrare a lânii de la Runcu ar fi primul de acest gen din județul Gorj. Crescătorii de ovine din Gorj merg în județul Sibiu pentru valorificarea lânii, pentru care Ministerul Agriculturii oferă o subvenție de 2 lei pentru un kilogram. „Ar fi primul centru de acest fel din Gorj și din acest motiv dumnealor au ales localitatea Runcu, pentru că sunt mulți crescători de animale și este benefic că au unde să valorifice lâna“, a mai precizat primarul comunei Runcu.

    20 de solicitări pentru finanțarea de investiții

    Investiția va fi realizată cu fonduri europene care vor fi puse la dispoziție prin Oficiul Zonelor Montane din Gorj, cu sediul în localitatea Tismana. Reprezentanții societății Minprest au depus o declarație de intenție la acest oficiu și se așteaptă deblocarea fondurilor europene în vederea asigurării finanțări. Până în prezent, au fost depuse 20 de solicitări pentru finanțarea unor proiecte în zonele montane din județul Gorj. „Au fost depuse declarații de intenție pentru realizarea de centre pentru colectarea și prelucrarea fructelor, centre de stâne montane și societatea Minprest pentru un centru de prelucrare a lânii“, a precizat Marian Diaconescu, consilier în cadrul Oficiul Zonelor Montane Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!