spot_img
11 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăSocialProiecte de hotărâre pentru sinistrați, joi în ședința CJSU Gorj

    Proiecte de hotărâre pentru sinistrați, joi în ședința CJSU Gorj

    Asigurările date de oficialitățilejudețului potrivit cărora se vor obține bani pentru sinistrații afectați de alunecările de teren, se transformă în realitate. Demersurile iau în această săptămână forma unor proiecte de hotărâri pentru sumele necesare în localități precum Roșia de Amaradia sau Bumbești Pițic. Asigurarea este reîntărită de prefectul județului Alin Văcaru.

    Se fac denersuri de urgentare pentru ca banii necesari în localitățile afectate de alunecările de teren să ajungă cât mai repede. Procedura nu este nici una simplă nici una rapidă, spune prefectul AlinVăcare si sunt necesare printre altele niște proiecte de hotărâri. Aici intervine rolul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Gorj. Conducerea instituției se va ocupa până joi să identifice clar care sunt sumele, luând legătura cu primăriile din localitățile afectate. „Este o procedură de durată, dar joi avem ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prilej cu care vom emite proiecte de hotărâri în încercarea de a obține sumele necesare pentru localitățile afectate de alunecări în ultima perioadă. Astăzi am înțeles de la domnul Dumitrașcu că a luat legătura cu primăriile pentru a vedea dacă au devize, de ce sume au nevoie, pentru rezolva problemele”, a declarat Alin Văcaru, prefectul județului Gorj.

    Proiectele aprobate joi vor fi trimise la București

    Prefectura nu are specialiștii care să facă evaluările finaciare, spune prefectul, dar se vor identifica sumele, pentru ca joi după ședința CJSU, proiectele să ia drumul Ministerului de Interne și al Ministerului Dezvoltării. Imediat după alunecări, comisii de evaluare s-au deplasat la fața locului în toate zonele afectate. La Bumbești Pițic, sinitrații au primit un modul de la autorități în locul unor sume de bani, pentru a avea totuși un acoperiș deasupra capului, dar nemulțumirea locuitorilor nu a întârziat să apară. Oamenii care și-au văzut gospodăriile înghițite de malul de pământ surpat și o dată cu ele, agoniseala făcută praf, își pun nădejdea în alocarea unor sume de bani cu care aceştia să îşi înceapă alte construcţii pe terenurile pe care le deţin deja.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: