spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialRetrospectivă GORJ FEST

    Retrospectivă GORJ FEST

    Având în vedere condițiile impuse de starea de urgență instituită în România pentru limitarea riscurilor generate de Coronavirusul SARS-COV-2, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează în aceste zile la sediul instituției în sala “Florin Isuf” o expoziție „Retrospectivă Gorjfest”.

    Lucrările alese de curatorul expoziției Teodor Dădălău aparțin artiștilor Gelu Costea, Oara Larisa Mutu Mindoiu, Ioana Teodora Duță, Traian Duță, dar și ale colegilor de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj Vâlcea. Managerul CJCPCT Gorj, Ion Cepoi a precizat că “majoritatea evenimentelor cuprinse în agenda culturală a instituției vor fi transferate în online și asta până când se vor putea face din nou activități culturale cu public. Expoziția „Retrospectivă Gorjfest” vine ca un omagiu pentru cei care se află în acest moment pe un front de luptă, medici, asistente, farmaciști, polițiști, pompieri, jandarmi, armată, dar și pentru cei din linia a II-a care menţin funcţionale servicile esenţiale în timpul crizei sanitare şi care luptă împotriva Covid-19.”

    Chiar dacă sunteți nevoiţi să petreceți mai mult timp în casă din pricina pandemiei de coronavirus COVID-19 puteți să vedeți online lucrările expuse în cadrul expoziției „Retrospectiva GORJFEST” în sala „Florin Isuf” pe rețelele de socializare și în curând, celelalte evenimente, pe pagina https://www.traditiigorj.ro/.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    1. Gorjfest ca Gorjfest, desi as intreba unde sunt miile de lucrari din atatea zeci de editii, pe banii Gorjului? Dar albumele, stimate ”artist” Dadalau? Cum semnezi în albume Notele autorului, care nu sunt scrise de tine, un cuvant macar? Te descalifică total ca om si ca artist acest lucru. Să mulțumești și-n culcare, și-n sculare că Maria nu iese public să spună că tot ce ai semnat tu peste tot este scris de ea! Din cate stiu, nu ai acceptul autoarei de drept sa iti insusesti textele. Tu, Ponta si altii ca voi!

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: