spot_img
Altele
    AcasăSpecialPrimarul din Bălăneşti se luptă singur cu gunoaiele

    Primarul din Bălăneşti se luptă singur cu gunoaiele

    Autorităţile locale din comuna Bălăneşti se confruntă cu neajunsuri în ceea ce priveşte colectarea deşeurilor. Pe de o parte atitudinea iresponsabilă din partea cetăţenilor, care aruncă gunoaiele pe cursurile de apă, pe de alta lipsa unei firme specializate. Primăria a încheiat contract cu firma ADIS iniţial, dar neîndeplinirea sarcinilor a dus la confruntări în instanţă între asociaţie şi autorităţi. De un an de zile, problema stă nerezolvată, iar deşeurile ajung la groapa de gunoi strânse după puteri de primar şi câţiva localnici ajutaţi de un utilaj şi o prelată. În schimb, rigoarea legii şi-a spus cuvântul pentru primarul amendat de Garda de Mediu cu 15 mii de lei, „din pricina a doi consăteni, care au aruncat gunoiul de la unul la altul”, după cum a declarat primarul Radu Rotaru. Edilul comunei Bălăneşti a pus pe tapet problema deşeurilor necolectate, ieri, la o conferinţă de presă, amintind de sustragerea firmei ADIS de la îndeplinirea obligaţiilor contractuale. Prin urmare, aceasta a fost acţionată în instanţă de primărie. Edilul Radu Rotaru nu a reuşit să găsească o societate care să adune deşeurile din localitate, dar trage nădejde că soluţia la problemă vine prin organizarea de licitaţie. Am purtat tratative şi discuţii cu Polaris pentru că suntem în apropiere de Târgu-Jiu, i-am rugat pentru că nu am utilajele necesare şi mi-au promis că dacă fac licitaţie vor avea în vedere rezolvarea”, a declarat primarul Radu Rotaru. Totodată, primarul Rotaru spune că „de la Polaris, costurile impuse pentru închirierea containerelor ar duce pe lună la 30 de milioane, pentru a acoperi această perioadă”, usturător pentru bugetul local, dă de înţeles primarul Radu Rotaru. Rămâne loc de soluţii, iar între timp poate şi de răgaz pentru o mai bună conştientizare din partea localnicilor asupra importanţei unui mediu sănătos, nepoluat şi protejat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: