spot_img
11.5 C
Târgu Jiu
marți, mai 14, 2024
Altele
    AcasăSportHandbalistă de la CSM Târgu Jiu, convocată la echipa națională

    Handbalistă de la CSM Târgu Jiu, convocată la echipa națională

    Handbalista CSM Târgu Jiu Angela Pușcaș a fost din nou convocată la echipa națională a României.

    Naționala de senioare a României va susține joi, 27 iulie și sâmbătă, 29 iulie, două jocuri amicale în compania selecționatei similare a Spaniei. La această acțiune a fost convocată ,de la CSM Târgu Jiu, Angela Pușcaș, pe postul de inter dreapta.

    Angela Pușcaș a ratat debutul sub tricolor la precedenta convocare. Chemată la națională de Florin Pera, Pușcaș a participat în perioada 26 februarie-4 martie la un stagiu de pregătire cu prima reprezentativă. Acțiunea de la vremea respectivă s-a încheiat cu două meciuri amicale, pe 3-4 martie, contra Ucrainei. Chiar înainte de primul meci, Angela Pușcaș s-a accidentat și a ratat șansa de a evolua în tricoul naționalei.

    Angela Pușcaș este o jucătoare care a impresionat sezonul trecut la CSM Târgu Jiu. Ea a trecut peste momentul accidentării și a revenit în forță. Jucătoare polivalentă, care poate evolua oriunde la linia de 9 metri, iar în anumite situații chiar și pivot, a contribuit decisiv la menținerea pe prima scenă a handbalului românesc a grupării din Târgu Jiu. Pușcaș a fost principala marcatoare din Cupa României, acolo unde CSM Târgu Jiu a ajuns în finală și și-a câștigat dreptul de a evolua, în premieră, în cupele europene. Evoluțiile din Liga Florilor și din Cupa României l-au convins pe antrenorul Florin Pera că Angela Pușcaș merită să fie convocată la echipa națională a României.

    „Convocarea înseamnă foarte mult pentru mine“

    „M-am bucurat foarte mult, pentru că la ultima convocare nu am avut ocazia să evoluez, din cauza accidentării. A fost frustrant pentru mine. Eram într-o formă bună și era și prima convocare, dar probabil așa a fost sa fie, am încercat să trec peste și să merg mai departe. Acum sunt bine, suntem în perioada de pregătire și aștept cu nerăbdare să văd ce va urma.

    Convocarea înseamnă foarte mult pentru mine. Este rezultatul a multor ani de muncă și mă bucur că am ajuns aici. Sunt pregătită și nerăbdătoare să îmbrac tricoul naționalei.

    Îmi doresc să dau tot ce este mai bun pe teren, să îmi fac treaba cât mai bine și să nu mai apară accidentări. Evident și două victorii în cele două meciuri“, a spus Angela Pușcaș.

    Lotul național de handbal feminin senioare se va reuni la Pitești pentru pregătirea participării la Campionatul Mondial din iarnă. O primă acțiune include două jocuri amicale cu Spania, în 27 iulie la Pitești și în 29 iulie la Mioveni.

    Selecționerul Florentin Pera a convocat pentru această acțiune 22 de jucătoare. Printre acestea se numără și gorjeanca Angela Pușcaș

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: