CSM Târgu Jiu a reuşit să termine la egalitate, în deplasare, cu Minaur Baia Mare, scor 28-28. Partida a contat pentru etapa a-23-a din Liga Florilor. Angela Puşcaş, cu 9 goluri reuşite în partida de la Baia Mare, a fost cea mai bună marcatoare a grupării din Târgu Jiu.
Formația gorjeană a reușit să obțină un punct extrem de prețios în lupta pentru evitarea barajului la finalul acestui sezon. Fără două dintre jucătoarele de bază ale echipei, Alexandra Gavrilă şi Ira Zinatullina, ambele accidentate, CSM Târgu Jiu a plecat neînvinsă de la Baia Mare, la capătul unui meci cu numeroase răsturnări de situaţie pe tabela de marcaj, în care echipa lui Liviu Andrieş a condus în mai multe rânduri şi a fost aproape de victorie la ultima fază a meciului. Pe terenul unei echipe cu tradiţie în handbalul românesc, CSM Târgu Jiu a arătat, din nou, că se poate lupta de la egal la egal cu orice grupare din Liga Florilor. Exact aşa cum le-a cerut Liviu Andrieş înainte de meci, handbalistele sale s-au reconectat la importanţa punctelor puse în joc. Gorjencele au jucat cu determinare, au avut atitudine şi puţin le-a lipsit să plece cu toate punctele din această deplasare.
Prima repriză a meciului de la Baia Mare a fost dominată în cea mai mare parte de gruparea gorjeană, care a avut şi 4 goluri avans pe tabelă, scor 10-14, în minutul 27. Minaur a reuşit trei goluri consecutive pe final de primă repriză şi, astfel, CSM Târgu Jiu a intrat la vestiare cu un gol în avantaj, scor 13-14.
Şi în repriza a doua, gorjencele au fost în avantaj pe tabelă. Minaur a echilibrat jocul şi în minutul 36 a reuşit egalarea, scor 15-15. A fost rândul gazdelor să treacă în avantaj şi să conducă cu 4 goluri pe tabelă, scor 24-20, în minutul 47. Handbalistele lui Liviu Andrieş nu au cedat lupta şi-au reuşit să restabilească egalitatea în minutul 52, scor 26-26. Finalul de meci a fost unul pe muchie de cuţit. Gazdele au punctat pentru 28-27, dar CSM Târgu Jiu a reuşit să egaleze. Mai mult, gruparea gorjeană a avut ultimul atac şi putea pleca cu toate punctele de la Baia Mare. S-a terminat 28-28, iar CSM Târgu Jiu a obţinut un punct foarte important în economia finală a clasamentului.
Andrieș: „Forma noastră sportivă este în creştere“
Antrenorul Liviu Andrieş a fost mulţumit de evoluţia handbalistelor: „A fost un meci în care am arătat mult mai bine faţă de ultimele etape și asta ne bucură. Este important că am reușit să controlăm în multe momente jocul și că forma noastră sportivă este în creştere. Acum toată atenția noastră se îndreaptă către următoarea etapă, meciul împotriva echipei CSM Galați, în care trebuie sa fim foarte atenți și concentrați pentru a reuși să ne impunem”.