spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSportȘcoala de dans Ioana Bolovan din Tg-Jiu, rezultate remarcabile la Campionatul Mondial...

    Școala de dans Ioana Bolovan din Tg-Jiu, rezultate remarcabile la Campionatul Mondial World Dance Star Porec- Croaţia 2023

    În perioada 17-23 Mai, Croaţia a fost gazda Campionatului Mondial – DanceStar 2023.
    Una dintre cele mai importante competiții de dans din lume și din Europa.
    Peste 7000  de dansatori de pe 3 continente au venit să concureze la DanceStar Porec – Croaţia.

    5 zile de concurs, 5 zile cu peste 20 de seminarii de dans susținute de instructori de renume mondial, bătălii freestyle, spectacol de gală și petreceri de dans. Dansatori din toată lumea au performat la cel mai înalt nivel pe scenele acestei competiții extraordinare!

    Școala de dans Ioana Bolovan a avut onoarea să reprezinte Gorjul, Târgu-Jiu în finala world dance masters cu doua momente de dans în liga B: național folkloric, grup, junior ocupând locul I si contemporary modern dance, grup, juniori obținând locul 19. Sportivele care au reprezentat clubul de dans sunt: Teodora Roșu, Raluca Dodescu, Pîrvu Alexandra, Ana-Maria Nicolescu, Alexandra Bălan, Anamaria Canavea, Maria Mănescu, Mălina Mălăescu.

    ”A fost o experiență intensă, traită la maxim de întreaga echipă, o experiență care ne face să ne dorim să muncim și mai mult, să ne autodepășim.
    Multumim din suflet sponsorilor care au susținut întreaga echipă și au ajutat ca aceste fete să își vadă visul cu ochii: Mertecom, Lazar Service, Farbum și Elfancons 2015” a transmis antrenoarea Ioana Bolovan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: